Proprietatea și posesiunea

   Încep acest articol cu trimitere la unul dintre cele mai interesante romane ale lui Petru Dumitriu (da, suntem pe site de literatură, hai să nu uităm asta). Pentru majoritatea cititorilor numele lui Petru Dumitriu este legat de monumentala sa ”Cronică de familie”. El rămâne însă în literatura română (și cea din țară și cea din exil) și prin alte mici bijuterii, cum este și romanul al cărui titlu l-am preluat. ”Proprietatea și posesiunea” este singurul roman din literatura română care ridică problema spinoasă a relației incestuoase mamă-fiu. O relație care nu se consumă, dar care este prezentă în atmosfera generală a cărții și care are ca motor tocmai acest joc al posesivității nemăsurate.

   Depășind drama cărții, proprietatea și posesiunea sunt elementele care pot distruge cel mai rapid și mai sigur o relație.

   Expresiile ”Soțul MEU”, ”Soția MEA”, cu accentul de rigoare, sunt primul semn al maladiei care te fac să te simți stăpân pe celălalt. Forma flagrantă a bolii se manifestă în public. Fiecare dintre noi am asistat la scene ce au loc între cupluri pe care le cunoaștem, care devin penibile când unul dintre parteneri îi interzice celuilalt ceva. Sau când decide pentru el/ea fără să îi permită să deschidă gura. ”NOI nu facem asta.” sau ”NOI nu mergem acolo”.

   Acest NOI rostit cu gura plină, este de fapt un EU nedisimulat, în disprețul absolut al celuilalt. Când cel care rostește acest NOI este bărbatul scena este jalnică, iar femeia redusă la stadiul de obiect posedat de el creionează o imagine patetică, dar care vorbește despre decăderea lui, în primul rând. Pentru că este jalnic să vezi un om care are atât de puțină încredere în el încât simte nevoia să îi reducă pe cei din jur la astfel de stare. Iar când femeia este deținătoarea cuvântului NOI, imaginea este una hilară și vorbește tot despre decăderea lui.

   Dacă un bărbat care nu lasă o femeie să fie ea însăși este demn de dispreț, unul care nu își permite să fie el însuși e demn de milă. Și într-un caz și în altul el este cel care ar fi trebuit să stabilească statutul normal al relației. Orice am spune, o relație nu presupune o egalitate perfectă. Sunt roluri care, vrem ori nu vrem, trebuie respectate. Iar bărbatul are rolul de a defini relația. Femeia este cea care se lasă cucerită, știind să îi lase bărbatului impresia că el a fost ”vânătorul”. Dar, după încheierea acestui ”joc nupțial”, inițiativa trebuie să fie preluată de el. Să stabilească dreapta măsură, cu teritorii bine individualizate, care lasă loc personalității fiecăruia și îngăduie ca ei să fie un cuplu, dar doi oameni. Cu păreri diferite, uneori cu contradicții, dar mereu împreună.

Proprietatea și posesiunea nu au ce căuta într-o relație.

Sursa foto: Pinterest.ro