Sooley – John Grisham – Editura RAO – recenzie

Sooley – John Grisham – Editura RAO – recenzie

by -
0
Sooley - John Grisham - Editura RAO - recenzie

Sooley – John Grisham – Editura RAO – recenzie

Titlu: Sooley
Autor: John Grisham
Traducere din engleză: Mihaela Neacșu
Editura RAO
Nr. pagini: 378

  “John Grisham s-a născut în Jonesboro, Arkansas, la 8 februarie 1955, într-o familie modestă. Dupã absolvirea Facultății de Drept, a practicat avocatura timp de aproape un deceniu în Southaven. În 1983, a fost ales în Camera Reprezentanților din Mississippi, din partea democraților, for din care a făcut parte pâna în 1990. În timpul liber, ca hobby, Grisham a început munca la primul său roman și a avut nevoie de trei ani pentru a scrie …Şi vreme e ca să ucizi, pe care l-a finalizat în 1987. Grisham a continuat sã scrie cel puțin un roman pe an, cele mai multe dintre ele devenind imediat bestselleruri. Publishers Weeky l-a declarat pe Grisham „romancierul cu cele mai bune vânzari al anilor 1990“, cu peste 60 de milioane de exemplare vândute. În prezent, romanele sale au fost publicate în mai mult de 255 de milioane de exemplare, traduse în 29 de limbi.”

  “În vara în care împlinește șaisprezece ani, Samuel Sooleymon are șansa vieții: o călătorie în Statele Unite cu coechipierii săi din Sudanul de Sud pentru a juca într-un turneu de baschet. Nu a plecat niciodată departe de casă și nici nu a zburat într-un avion. Oportunitatea de a fi văzut de zeci de antrenori este un vis devenit realitate.
  Samuel este un atlet uimitor, cu viteză, iuțeală și un salt vertical uimitor. Restul jocului lui, însă, are nevoie de muncă, iar antrenorii americani sunt mai puțin impresionați.
  În timpul turneului, Samuel primește o veste devastatoare de acasă: un război civil se declanșează în Sudanul de Sud, iar trupele rebele i-au jefuit satul. Tatăl său este mort, sora lui este dispărută, iar mama lui și cei doi frați mai mici sunt într-o tabără de refugiați.

  M-a intrigat de la început cartea, este ceva total atipic pentru John Grisham, care aici “te poartă pe un alt tip de teren”. Amator de sporturi încă din copilărie, visând să devină un mare jucător, la fel cu cei pe care-i admira, a descoperit însă că abilitățile sale de-a visa îi depășeau talentul sportiv. Mai târziu a hotărât că, dacă nu avea șansa să devină un star în sport, își va folosi talentul și va scrie despre sporturi. Așa au apărut: ”Bleachers”, “Playing for Pizza” și “Calico Joe”. Iar acum a fost rândul baschetului și a lui Samuel Sooleymon, așa că a apărut romanul intitulat sugestiv “Sooley”.

  Când avea 17 ani Samuel Sooleymon a fost selecționat să participe la un turneu de baschet în America. Avea 1,93 înălțime, era un atlet puternic, recunoscut pentru rapiditate și detentă, apreciat ca un conducător de joc promițător, cu toate că avea aruncări la coș mediocre și pase haotice. Locuia în Lotta, un sat izolat, mama lui Beatrice era casnică, cu o educație precară, tatăl era învățător și preda într-o colibă cu două încăperi, mai avea o soră Angelina și doi frați mai mici James și Chol. Așa că plecarea din sat, drumul, sosirea în America, era ceva deosebit și dădeau speranța unui viitor.

   Norocul lui și al altor tineri era Ecko Lam, originar tot din Sudan, căsătorit cu o americană, care după ce jucase și antrenase, acum era căutător de talente. Au mai multe partide cu echipe de colegiu, la unele pierd, la altele câștigă puncte, dar totul avea un rost. Aici își recrutau antrenorii de echipe viitorii jucători.

  Dar, în Sudanul măcinat de lupte teritoriale, satul lui Samuel este atacat, tatăl lui ucis, Angelina dispărută, mama cu cei doi băieți mai mici reușește să ajungă într-o tabără de refugiați. Samuel ar vrea să meargă acasă, dar este imposibil. Lam îl ajută, vorbind cu prietenul lui Lonnie, antrenor la Eagles- North Carolina Center. Acesta îl va ajuta să obțină o bursă, să-și găsească ceva de lucru, și-l va primi în familie, cu acordul soției-avocată pentru o organizație de ajutor și al fiului său, jucător și el în echipă. Și tot el îi va da numele de Sooley.

  Viața lui Sooley continuă cu bune, cu rele, între meciuri și încercările de-a afla date despre familia lui. Reușește în final, datorită unei doctorițe de la Medici Fără Frontiere, aflată în tabăra de refugiați și cu ajutorul lui Ecko, să vorbească la telefon cu mama lui.

   Convorbirile săptămânale, jocul, viața îl țin în priză. Este genul de jucător – copil cuminte, neinteresat de petreceri, de beții, de droguri, nici măcar de fete, singura lui dorință fiind să reușească să devină cunoscut și să poată să-și aducă în America mama și frații.

  Reușitele lui îl aduc în atenția unui impresar renumit, primește o ofertă excelentă, pe care la sfatul antrenorului său o acceptă, fiecare pas ducându-l mai aproape de visul lui de a-și reântregi familia.

  Bucuros și exuberant acceptă să participe la o petrecere unde, din păcate, își încalcă principiile, petrecere care nu se va termina cu bine.

  Ce se întâmplă cu Sooley? De ce? Va mai reuși să-și împlinească visele?

  Citiți cartea pentru a vedea toate întâmplările prin care trece eroul nostru, până să ajungă în vârf. Veți afla astfel și ce se va întâmpla cu familia lui, dacă va ajunge sau nu în America.

  Grisham ne poartă într-o poveste frumoasă, dar și tristă. Ne povestește despre recrutările sportivilor, despre reușitele sau eșecurile posibile, despre atitudinea colegilor, a antrenorilor, a publicului.

  Ne vorbește despre jocurile de culise, despre afacerile din lumea sportului, despre lăcomia și degradarea unora, fie ei jucători sau antrenori. Dar în același timp ne arată și cealaltă față a oamenilor cu suflet, a colegilor de treabă, a suporterilor de bun-simț, a bunătății semenilor.

  Așa cum spune și Associated Press:

  “Greu de lăsat…paginile se întorc repede… apoi se ajunge la un punct culminant care nu îi va lăsa pe cititori să se îndoiască dacă acesta este un roman marca John Grisham.

Recenzii cărți

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.