Univers Enciclopedic Junior-o lume fascinantă a descoperirilor-patru cărticele pentru cei mici

   Se știe despre Univers că este infinit și că te poți pierde în el ca într-un labirint… însă nu despre acesta o să vă vorbesc astăzi, ci despre un univers colorat, plin de voioșie și de descoperiri colosale pentru cei mici: Univers Enciclopedic Junior.

   Așa cum am mai precizat și cu alte ocazii, literatura de astăzi a înregistrat un adevărat boom, mai ales în cazul scrierilor adresate copiilor, iar acest lucru nu poate fi decât un beneficiu pentru societatea noastră ca ansamblu. A construi o lume plină de culoare și de optimism pentru copiii noștri este un demers pentru dezvoltarea armonioasă a lumii de mâine, iar pentru rostul cărților pentru copii este acela de a creiona personalități sănătoase și echilibrate.

   În acest context, al construcției lumii de mâine, există un univers în care personajul principal este copilul și lumea capătă dimensiunile unui curcubeu – Univers Enciclopedic Junior.

   Cu ce se deosebesc aceste cărți în marea de cărți de pe piața actuală? Ei bine, Univers  Enciclopedic Junior a ales originalitatea prin imagine și text. Poveștile aduse în prim plan de către această editură sunt povești inedite, deosebite, care țin copilul în suspans, iar ilustrațiile sunt întotdeauna nu doar elocvente pentru text, ci și foarte bine realizate.

  … și pentru că universul e mare, încap în el povești pentru copii de toate vârstele, de la cei care descoperă acum formele și culorile, până la cei care au descoperit deja tainele cititului și a celor care vor să descopere aventuri cu vrăjitoare, prinți și fantasme.

  Pentru cei mici, care nu știu încă să citească, Univers Enciclopedic Junior are cărticele cartonate. Un mare atu al acestora este mărimea și forma, ideale pentru mânuțele mici ale unui copil. Sesizând aceste elemente, am realizat că Univers Enciclopedic are, cu siguranță, oameni foarte bine pregătiți, care iau în calcul toate detaliile atunci când realizează conceptul unei cărți.

Iată patru cărticele pentru cei mici
Ieși afară, Șoricelule!

Autor: Anna Taube

Ilustraţii: Antje Flad

Editura: Univers Enciclopedic

An apariţie: 2017

Tip Copertă: cartonată cu mecanism

Format: 13/13

Număr pagini: 14

   „Ieși afară, Șoricelule!” e povestea unei pisici, pe nume Miți. Se pare că Miți, împreună cu șoricelul Chiț au transformat clasica, eterna goană și luptă, într-o joacă. În căutarea lui Chiț, Miți descoperă alte animăluțe care stau ascunse în vizuinile lor, iar atunci când, la finalul cărții îl descoperă pe năzdrăvanul Chiț, ascuns într-un ghiveci de flori, joaca reîncepe. Povestea este fascinantă pentru cei mici, mai ales pentru că le solicită colaborarea în cadrul poveștii. Astfel, la fiecare pagină, stă ascuns un personaj despre care Miți crede că e Chiț, însă prin glisarea săgeții de pe cartonaș, copilul descoperă că acolo se ascunde, de fapt, altcineva.

   În acest fel, lectura împreună cu copilul devine un joc, unul din care cel mic deduce anumite comportamente și valori pe care le asimilează și vor face parte din personalitatea sa ca adult.

Hai, zboară, Vrăbiuțo!

Autor: Anna Taube

Ilustraţii: Antje Flad

Editura: Univers Enciclopedic

An apariţie: 2017

Tip Copertă: cartonată cu mecanism

Format: 13/13

Număr pagini: 14

   Ceea ce este impresionant la aceste cărticele e mesajul. În „Hai, zboară, Vrăbiuțo!”, morala este aceea că pentru a reuși nu e dea ajuns să ne tolerăm unii pe ceilalți, ci trebuie să ne și ajutăm. În căutarea unui loc în care să se așeze, vrăbiuța întâmpină refuzul mai multor vietăți ale pădurii. Nimeni nu pare dispus să o lase pe vrăbiuță să se așeze în cuib, însă atunci când ajunge la prietenii săi, situația se schimbă, iar aceștia o primesc cu drag.

   Trebuie să precizez faptul că textul este suficient de scurt pentru a fi asimilat și înțeles de către copil. Este evident că pentru copiii de 2-4 ani, părinții sau bunicii vor fi cei care îi vor citi micuțului, dar acesta va avea posibilitatea de a participa la poveste, datorită elementelor interactive.

Cine a făcut caca?

Autor: Anna Taube

Ilustraţii: Antje Flad

Editura: Univers Enciclopedic

An apariţie: 2017

Tip Copertă: cartonată cu mecanism

Format: 13/13

Număr pagini: 14

   Spre amuzamentul fetiței mele, da… se scriu cărți și despre asta! Vițelușul Mișu și pisicuța Pisi, într-una din plimbările lor în natură, descoperă că „cineva a avut un mic accident”. Mergând mai departe, descoperă alte și alte „accidente” și încearcă să descopere cine a fost cel căruia i s-a întâmplat. Descoperind această aventură, copilul va avea ocazia să afle mai multe informații despre caracteristicile unor animale.

Mi-e foame! spune Ursulețul

Autor: Anna Taube

Ilustraţii: Antje Flad

Editura: Univers Enciclopedic

An apariţie: 2017

Tip Copertă: cartonată cu mecanism

Format: 13/13

Număr pagini: 14

   Așa cum ni se întâmplă și multora dintre noi, ursulețului Bubu îi este foame… mereu. Încercând să-și potolească foamea, Bubu trece prin multe aventuri, în care deranjează alți locuitori ai pădurii. Refuzat categoric atunci când vine vorba de împărțirea mesei, Bubu se reîntoarce la mierea sa… pentru că, nu-i așa? Nimic nu-i mai dulce decât mierea!

   Cărticelele se adresează copiilor mici, până în patru ani și au menirea de a le dezvolta spiritul de joacă, dar și de a planta dragostea pentru lectură. Să nu uităm că studiile efectuate de către specialiști au demonstrat faptul că micuții cărora li se citește frecvent devin copii care vor avea o afinitate sporită spre lectură.

Recomand cărticelele cu mare drag celor care conștientizează faptul că lectura interactivă este un mare atu spre dezvoltarea armonioasă a copilului.

Verifică disponibilitatea cărţilor în librăriile online: libris, elefant, cartepedia şi cărtureşti

Univers Enciclopedic

 

 

 

7 COMMENTS

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.