Pasiune obsesivă de Tami Hoag-Editura Miron-recenzie

Pasiune obsesivă de Tami Hoag-Editura Miron-recenzie

“Ca valurile într-un lac, violența îi atingea pe toți cei care auzeau de ea.”

Pasiune obsesivă, de Tami Hoag-Editura Miron-recenzie

Editura Miron
Titlul original: Deeper Than the Dead
Traducător: Dagmar H. Popescu
Număr de pagini: 512

   Fără să se vrea o pledoarie pro domo, o să încep remarcând ce bune sunt totuşi cronicile astea literare pe bloguri, pentru că, dacă nu aflam din recenziile colegelor mele de la Literatura pe tocuri, cât de palpitant poate să scrie Tami Hoag, aş fi crezut că e o autoare exclusiv de romance şi nu aş fi ajuns niciodată să deschid volumele ei, din cauza ideilor preconcepute masculine despre cărţile prea sentimentale scrise de femei şi adresate femeilor. Şi ce păcat ar fi fost, pentru că autoarea, odată descoperită, mi-a devenit instant una dintre preferaţii absoluţi, dintre toţi scriitorii citiți, de toate genurile sexuale şi literare!

   Pasiune obsesivă (în original, Deeper Than the Dead), în pofida copertei pline de suavitate şi alb diafan, este un noir absolut. Un thriller psihologic dur, încărcat de tensiune şi suspans din prima până în ultima pagină. Se simte în construirea frumuseţii locaţiei şi a talentului cu care sunt descrise percepțiile personajelor, că autoarea a pornit de la romance şi încă abordează genul cu la fel de mult succes, dar asta chiar ajută atmosferei thriller-ului acesta despre un sadic criminal în serie, pentru că accentuează diferenţele dintre viaţa liniştită de zi cu zi a unui orăşel banal de provincie şi grozăviile de neconceput la care poate ajunge răutatea umană, prezentă chiar şi în astfel de comunităţi idilice.

   Deşi cartea a fost publicată în anul 2009, acţiunea ei are loc în 1985, într-o perioadă când omenirea era mai puţin interconectată electronic. În lumea fără telefoane mobile şi unde faxul era cea mai rapidă metodă de transmitere a unor date scrise, inclusiv munca poliţiei era mai înceată şi mai greoaie. Amprentele erau comparate de un expert, nu putea să le verifice orice detectiv cu o aplicaţie de computer, nu exista încă tehnologia analiziei ADN din prelevările de probe, iar elaborarea profilului psihologic al unui criminal nu era pusă la punct, nu avea norme clare, doar încerca să se impună mai mult decât ca o stranie procedură experimentală.

   Viaţa tihnită a micului orăşel californian Oak Knoll este dată peste cap de găsirea unui cadavru. Patru copii de zece-unsprezece ani care se fugăreau prin apropierea pădurii, odată ieşiţi de la şcoală, dau peste trupul mutilat al unei femei măcelărite și doar pe jumătate-ngropate.

   Poliţia preia rapid cazul şi cu cât mai multe amănunte înfiorătoare ies la iveală, cu atât se suspectează că ar putea fi vorba despre un criminal în serie, din cauza obiceiului ucigaşului din încă două cazuri asemănătoare de a lipi cu adeziv buzele şi pleoapele victimei, de a le perfora timpanele şi de a le tortura apoi cu tăieturi de cuţit. Detalii groaznice, care vorbesc despre un psihopat extrem de crud care îşi izolează astfel prizonierele în propriul cap şi le chinuie zile întregi, fără că ele să ştie când, cum şi de unde li se provoacă durerea.

   Oroarea în sine a crimelor este cu atât mai şocantă cu cât se petrece într-un orăşel bucolic şi luminos, unde locuitorii par mereu mulţumiţi de traiul lor şi nu se întâmplă niciodată nimic. Iar faptul că sinistra descoperire a fost făcută de nişte copii, naşte temeri pentru felul cum vor fi aceștia afectaţi psihologic, părinţilor şi profesoarei lor, Anne Navarre, care se teme ca ei să nu rămână cu sechele.

   Temere justificată, dar aplicabilă nu numai celor trei băieţi: Tommy, Dennis, Cody şi fetiţei, Wendy, ci şi întregii comunităţi. Fiindcă, aşa cum devine tot mai clar, această serie de evenimente va însemna sfârşitul inocenţei, nu numai pentru copii, dar pentru toţi cetăţenii din Oak Knoll.

   În cadrul anchetei locale, tânărul detectiv Tony Mendez primeşte însărcinare din partea șerifului Dixon să creioneze profilul ucigaşului prin noile tehnici învăţate în proaspăta lui specializare la sediul FBI, în cadrul unor cursuri organizate pentru poliţişti. El este primul care realizează că toate cele trei crime petrecute în zonă sunt opera aceluiaşi ucigaş şi că acesta ar fi putut deja răpi o a patra femeie, care e dată dispărută de câteva zile.

   Detectivul apelează imediat la instructorul său de la FBI, Vince Leon, agent cu experienţă, care şi-a creat deja un renume în domeniul analizei psihologice criminalistice. Domeniu aflat încă la început de drum, chiar dacă experţii în executarea acestor profiling-uri sunt suprasolicitaţi de colegii lor de pe tot cuprinsul Statelor Unite, care le cer ajutorul pentru prinderea criminalilor greu identificabili.

   Titlul în engleză al romanului este un joc de cuvinte ce face referire tocmai la locaţia acestui departament, care era la începuturi îngropat pe undeva foarte adânc în subteranele sediului central FBI de la Quantico. Totuşi, nu aş spune că nostalgia poveştii criminalistice se axează pe vremurile de început ale acestei tehnici, ce s-a tot dezvoltat până la generalizarea ei din ziua de azi, când specialiştii în citirea minților ucigașe au ieşit din adâncuri şi s-au răspândit în toate birourile polițienesti și prin toate serialele sau filmele hollywoodiene. Deloc, mai degrabă, dacă există o componentă nostalgică, este una pentru cultura anilor ‘80, când lumea era aparent mai lipsită de pericole şi atrocităţi, dar, tocmai de aceea, cu forţe justiţiare mai greu mobilizabile atunci când chiar era cazul ca societatea să îşi trimită câinii de pază să salveze un membru al ei.

   Vince Leon însuşi, este într-o perioada cu probleme a existenței sale, după ce a supraviețuit ca prin minune unei împuşcături în cap, de pe urma căreia a rămas cu o bucată de glonț în creier. Cum diagnosticul nu-i precizează cât de mult îşi va putea păstra starea conștientă sub presiunea metalului, bărbatul de patruzeci şi ceva de ani este mai înclinat ca oricând spre a fenta orice piedici birocratice în ajutorul dat poliţiei locale să identifice criminalul şi tentat să pună în aplicare principiul Carpe Diem în viaţa personală, pentru că nu ştie câte zile de luciditate mai are înainte ca rezistența organismului său să cedeze.

   Dincolo de anchetă, se creează posibilităţi de închegare a unei relaţii romantice între profesoara copiilor, tânăra și frumoasa Anne, şi fiecare dintre cei doi oameni ai legii, detectivul Mendez şi agentul Leon. Foarte interesant de urmărit şi evoluţia acestora, prin precipitarea evenimentelor ce de abia le permit să se gândească la problemele personale.

   În mica societate a orăşelului de provincie, numărul suspecţilor, odată confirmată legătura între victime şi Centrul Thomas de protecţie a femeilor abuzate, devine destul de redus şi se îndreaptă mai ales înspre membrii familiilor celor patru copii, care par să aibă cele mai multe legături cu persoanele ucise sau dispărute.

   Adulţii, elevii şi interacţiunile familiare, şcolare sau de serviciu dintre ei, sunt foarte bine surprinse psihologic, particularitatea narării inducând impresia că perspectiva s-ar schimba prin ochii fiecărui personaj, de câte ori se focusează atenţia autoarei asupra unuia sau a altuia. Asta chiar în condiţiile în care se păstrează persoana a treia în redarea evenimentelor şi nu se trece la persoana întâi, pentru punctul de vedere al fiecărui protagonist. Senzaţia că s-ar fi trecut este însă deosebit de intensă, datorită tehnicii scriitoricești maleabile și subtile.

    Pasiune obsesivă este un mystery în ritmul rapid şi intens – actual, despre o serie de crime petrecute şi anchetate cu procedurile şi tehnologia anilor ’80. Un thriller dark, traumatic, cu detalii criminogene cumplite, parcă desprinse din cel mai crâncen horror cu monştri umani. O fină analiză psihologică, socială şi individuală, aplicată unei galerii de personaje foarte credibile şi efervescente. Un roman nerecomandat celor prea slabi de înger, celor care nu suportă prea mult suspans şi celor care nu au răbdare până la sfârșit să dezlege misterul perfect încifrat despre cine era criminalul ascuns atât de bine sub masca normalităţii printre cetăţenii paşnici ai orăşelului Oak Knoll… Pentru toți ceilalți va fi un deliciu.

Trilogia Oak Knoll conţine titlurile:

Deeper than the Dead (2009) – Pasiune obsesivă (Editura Miron 2010)

Secrets to the Grave (2010)

Down the Darkest Road (2011)

Cartea Pasiune obsesivă, de Tami Hoag poate fi comandată de pe site-ul Editura Miron.

Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: libris, elefant

 

19 COMMENTS

  1. Ma gandeam la o alta posibila explicatie a faptului ca ucigasul pune plasturi (sau ce era) acopera organele de simt ale victimelor: este un sociopat si se teme de reactia acestora. Imi plac romanele noir. Multumesc pentru recomandare!

        • Andreea, in cazul asta pe bune ne putem afirma priceperea superioara a lumii 😀 , pentru ca autoarea a ales sa isi mute actiunea inapoi in anii ’80, si pe atunci oamenii aia de abia incepeau sa aplice chestiile astea psiho-cucu in criminalistica. :) Nu pot sa iti confirm daca ai dedus tu mai corect, din cauza spoileristicii, dar, sa zicem, ca sunt mari sanse ca da. ;)

  2. Foarte buna prezentarea si romanul. Dintre toate romanele citite de autoare asta mi s-a parut cel mai bun. Felicitari , Marius!!!

  3. Felicitari pentru recenzie! Ma atrage nespus genul acesta de carte. Suspans, pshihologie, un pic de romance fac un volum pe cinste. Sincer, pentru criminal are un modus operandi usor iesit din tipare, iar faptul ca actiunea se petrece intr-un orasel in care, de regula, totul este “un curcubeu” atrage si mai mult. ;)

    • Multumesc, Crina! :) In roman se trec in revista si cazurile reale cele mai socante de genul asta si realizezi ca specia asta literara e tot o oglindire a unei parti de realitate, nu doar o suma de artificii care te face sa iti doresti sa fie prins cat mai repede criminalul.

  4. Prezentare ta chiar mi-a dat fiorii!am citit și eu cartea,dar nu mi-a dat așa emoții ca descrierea ta! Felicitări ,o recenzie excelenta!

  5. Ca si Iris Johansen, autoarea Tami Hoag scrie mai mult carti romantic-suspans. Le imbina al naibii de bine. Am citit tot ce a aparut la noi,sub semnatura ei, si ….culmea, Pasiune obsesiva este o lucrare mai slabuta decat altele. Asa mi s-a parut mie,dupa ce am abordat piesele de rezistenta: Cenusa pentru cenusa, Paradisul intunecat, Ca firul de par negru, Ape adanci, Sarutul care ucide. Ti le recomand cu drag!
    Felicitari pentru cele scrise la Pasiune obsesiva! Ma bucur ca i-ai dat o sansa si ca ti-a placut!

      • Sa nu ratezi cele doua autoare recomandate, scriu foarte bine si sunt sigura ca o sa iti placa. Incearca de la Iris-Trilogia Dansatorului, nu este noir, dar cred ca este pe stilul tau-legende si alte chestii 🙂 dar si thrillere, iar la Tess incearca seria Rizzoli-thriller medical

  6. Felicitari Marius pentru inca o super prezentare!Sa stii ca si celelalte carti ale autoarei sunt la fel de bune cel putin ca aceasta.Are dreptate Alina.Eu as zice sa incerci si Iris Johansen,sigur o sa-ti placa.

  7. Discrepanța dintre copertă și genul cărții e un element pe care eu îl găsesc intrigant. Cumperi o carte, te aștepți să fie un romance și te trezești prins într-un thriller pe care nu poți să-l lași din mână.
    Mi-a plăcut foarte mult cum ai descris cartea! Ai redat atmosfera aceea plină de suspans! Felicitări!

Leave a Reply

Afiseaza emoticoanele Locco.Ro