Editura Litera la Bookfest 2018

Editura Litera la Bookfest 2018

Editura Litera la Bookfest 2018

Editura Litera la Bookfest 2018

Editura Litera aduce la Bookfest 2018 cele mai mari premii literare: Goncourt, Man Booker, Nobel, Costa, Alfaguara, Pulitzer, Orange și multe altele.

Editura Litera la Bookfest 2018

 Între 30 mai și 3 iunie, la Romexpo, la standul Editurii Litera din Pavilionul B2, cititorii sunt invitați să descopere noutăți editoriale din toate domeniile și pentru toate vârstele, să participe la lansări de carte și la evenimente dedicate micilor cititori. Ca în fiecare an vor fi activate promoții speciale și reduceri de până la 50%.

Premiul Goncourt semnat Éric Vuillard se lansează la standul Editurii Litera.

PREMIUL GONCOURT 2017

Ordinea de zi, de Éric Vuillard

Traducere din limba franceză de Mona Apa

Clasici Contemporani Litera

20 februarie 1933, o zi banală de iarnă berlineză. În salonul luxos al reședinței președintelui Republicii are loc o întâlnire secretă între douăzeci și patru de mari industriași germani și oficiali naziști de rang înalt veniți să ceară sprijin financiar  pentru Partidul Național-Socialist înaintea alegerilor legislative. Satisfăcuți de perspectivele care li se oferă, magnații își deschid larg pungile, gest care va avea consecințe cumplite pentru întreaga lume.

12 martie 1938, anexarea Austriei este în curs. În acea zi menită să rămână în istorie, jurnalele de știri înfățișează o armată motorizată în mișcare, o forță teribilă, inexorabilă. În spatele propagandei țesute cu talent de Goebbels se desfășoară însă un surogat de Blitzkrieg, căci panzerele se defectează unul după altul pe drum. Adevărata istorie a Anschlussului este departe de imaginea cunoscută îndeobște. Nu tăria de caracter sau hotărârea nestrămutată a unui popor aduc victoria, ci o combinație între intimidare și cacealma.

Prin această  relatare intensă și captivantă, Éric Vuillard avertizează cu privire la pericolul orbirii voite și amintește că, în ultimă instanță, cel mai rău deznodământ nu este inevitabil.

„În Ordinea de zi, laureatul Premiului Goncourt 2017 disecă modul în care o succesiune de mici lașități au deschis calea nazismului triumfător.”

Paris Match

Ordinea de zi, o capodoperă de mici dimensiuni în care Éric Vuillard disecă minuțios contextul care le-a permis naziștilor să anexeze Austria în 1938. (…) Vuillard este un maestru al demistificării care nu lasă nimic în umbră. Nu se arată deferent decât față de limba franceză, pe care o slujește cu o ironie caustică și o grație rară.”

Le Nouvel Obs

Alte noutăți și evenimente editoriale pregătite de Litera:

NATIONAL BOOK CRITICS CIRCLE AWARD PENTRU DEBUT 2016

PEN/HEMINGWAY AWARD 2017

Drumul spre casă, de Yaa Gyasi

Traducere din limba engleză de Irina-Marina Borțoi

Clasici Contemporani Litera

Ghana, secolul al optsprezecelea. Două surori vitrege se nasc în sate diferite, fără ca vreuna să ştie de existenţa celeilalte. Una din ele se va căsători cu un englez şi va duc e o viaţă confortabilă la Castelul Cape Coast. Cealaltă va fi capturată într-un raid care are loc în satul ei, închisă în acelaşi castel şi vândută ca sclavă. Drumul spre casă urmăreşte vieţile paralele ale acestor surori şi ale descendenţilor lor, de-a lungul a opt generaţii: de la Coasta de Aur la plantaţiile din Mississippi, de la Războiul Civil american până la epoca jazzului în Harlem.

Extraordinarul roman scris de Yaa Gyasi pune în lumină moştenirea plină de suferinţe a sclaviei atât pentru cei care au fost luaţi, cât şi pentru cei care au rămas, şi arată modul cum memoria captivităţii este gravată în sufletul naţiunii americane.

„Mulţumită talentului instinctiv de povestitor al doamnei Gyasi, cartea îi oferă cititorului o înţelegere viscerală atât a realităţilor sălbatice ale sclaviei, cât şi a prejudiciilor emoţionale ale acesteia, de-a lungul secolelor.” The New York Times

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ

Omul suspendat, de Saul Bellow

Traducere din limba engleză de Nadina Vișan

Clasici Moderni Litera

Aşteptând să fie recrutat în armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Joseph şi-a dat demisia şi s-a pregătit cu grijă pentru plecarea pe front. Când o serie de încurcături birocratice întârzie încorporarea sa, el se găseşte în situaţia de a nu avea nimic mai bun de făcut decât să-şi piardă vremea cu lucruri mărunte.

Omul suspendat reprezintă jurnalul său, o extraordinară relatare a rătăcirilor sale neliniştite pe străzile oraşului Chicago, a gândurilor sale despre trecut, a reacţiei sale psihologice faţă de inactivitatea sa, în vreme ce războiul se dezlănţuie în întreaga lume, şi a observaţiilor sale asupra libertăţii de a alege.

„Una dintre cele mai oneste mărturii despre psihologia unei întregi generaţii care a crescut în vremea Marii Crize şi a războiului.”

Edmund Wilson, The New Yorker

„În ceea ce priveşte stilul, fondul filosofic, natura ipotetică a eroului, Omul suspendat ocupă un loc unic în literatura noastră contemporană, semănând mai mult cu un roman de Albert Camus decât cu unul al vreunui romancier american de astăzi.”

Paul Levine

„Saul Bellow este cel mai important scriitor de limbă engleză din a doua jumătate a secolului XX. Opera lui este perenă şi, în acelaşi timp, nemilos de contemporană.”

Sunday Times

Din creaţia lui Saul Bellow, la Editura Litera vor mai apărea romanele Aventurile lui Augie March şi Darul lui Humboldt.

Răul, de Jan Guillou

Traducere din limba suedeză de Liliana Donose Samuelsson

Clasici Contemporani Litera

Suedia, anii ’50. Erik este un adolescent de paisprezece ani, victimă a unui tată sadic şi violent care îl bate folosindu-se de orice pretext. Violenţa naşte violenţă şi, la gimnaziu, Erik este şeful unei bande de bătăuşi care îi terorizează pe elevi şi organizează o serie de activităţi ilicite; când situaţia se precipită, Erik este exmatriculat. Înainte ca tatăl să afle despre incident şi să dezlănţuie iadul, mama reuşeşte să-l trimită pe Erik la o şcoală privată, care se dovedeşte a fi un mediu mai brutal şi mai rasist decât vechiul său gimnaziu, o şcoală guvernată de un sistem de reguli şi pedepse la fel de crude precum cele ale tatălui său.

„Jan Guillou pune în scenă cu măiestrie o poveste autobiografică controversată.”

Die Zeit

„Cartea nu oferă o simplă predică, ci o analiză exactă, o aritmetică a violenţei şi a cruzimii.”

Süddeutsche Zeitung

Romanul Răul a beneficiat de o ecranizare de mare succes în regia lui Mikael Håfström, cu Andreas Wilson în rolul principal, pelicula fiind nominalizată la categoria Cel mai bun film străin în cadrul Premiilor Oscar.

PREMIUL COSTA 2016

NOMINALIZARE LA PREMIUL MAN BOOKER 2017

Zile fără sfârșit, de Sebastian Barry

Traducere din limba engleză de Oana Celia Gheorghiu

Clasici Contemporani Litera

În vârstă de doar șaptesprezece ani, supraviețuitor al foametei din Irlanda, Thomas McNulty se înrolează în armata Statelor Unite ale Americii în anii 1850. Împreună cu camaradul său de arme, John Cole, Thomas va lupta în războaiele împotriva indienilor sioux și yurok și, în cele din urmă, în Războiul Civil. Marcate de greutăți înfricoșătoare, aceste zile li se par bărbaților extraordinar de intense, în ciuda ororilor la care sunt martori și la care iau parte.

Plasându-și acțiunea din Wyoming până în Tennessee, cartea lui Sebastian Barry este o capodoperă de atmosferă și limbaj. Poveste emoționantă despre doi bărbați și despre familia improvizată pe care și-o creează împreună cu Winona, o tânără sioux, Zile fără sfârșit este un portret expresiv și memorabil al celor mai cumpliți ani din istoria americană.

„Romanul meu preferat din acest an rămâne magnificul Zile fără sfârșit.”

Kazuo Ishiguro, Premiul Nobel pentru Literatură 2017

„O arheologie tulburătoare a tinereții… Naratorul lui Barry vădește un amestec fascinant de înțelepciune și naivitate, și stilul lui seducător, cu accente vioaie și pline de umor, stârnește în același timp admirație și neliniște. Dar, în adolescența Americii, autorul descoperă de asemenea paradoxul uman esențial: frica și dragostea sunt la fel de greu de suprimat.”

The New York Times Book Review

„Povestea de frontieră închipuită de domnul Barry acumulează vertiginos mostre de inumanitate și iubire furată: este în același timp sângeroasă și romantică, criminală și muzicală… O saga captivantă care contrapune ororile istoriei și consolările căminului și ale familiei.”The Wall Street Journal

MICA ENCICLOPEDIE IKIGAI. METODA JAPONEZĂ DE DESCOPERIRE A SCOPULUI ÎN VIAȚĂ, de Ken Mogi

Traducător Ana Soviany

JAPONEZII VORBESC DESPRE IKIGAI CA DESPRE „UN MOTIV DE A TE TREZI DIMINEAȚA”.

Este un motiv pentru păstrarea entuziasmului de a trăi, fie că ești om de serviciu în faimosul tren de viteză Shinkansen, proaspătă mamă sau chef la un restaurant specializat în sushi, cu stele Michelin.

Dar cum îți găsești propriul ikigai? Cum contribuie ikigai la fericire? Neorologul și scriitorul japonez Ken Mogi, autor a nenumărate bestselleruri, ne oferă o analiză fascinantă a acestui mod de viață, încorporând cercetarea științifică și experiența directă, și o narațiune plină de culoare despre cultura și istoria japoneză. Editura Litera la Bookfest 2018

Ken Mogi este neurolog, scriitor și om de televiziune din Tokyo. A publicat peste 30 de lucrări despre știința cognitivă și neuroștiință și mai mult de 100 de cărți acoperind subiecte de popularizare a științei, eseuri, critică și self-help. Volumele lui s-au vândut în peste 1 milion de exemplare.

UN SPION DE MILIARDE, de David E. Hoffman  

Colecția Kronika

Traducere din limba engleză de Monica Pîrvulescu

La apogeul Războiului Rece, în cel mai periculos moment în care te-ai fi putut afla în Uniunea Sovietică, într-o seară, în timp ce șeful stației CIA la Moscova își umplea rezervorul cu benzină, un străin s-a apropiat de el și i-a lăsat un bilet în mașină. Temându-se de o capcană a KGB, americanul a ignorat această mișcare de deschidere. Dar bărbatul se hotărâse. Tentativele sale de a stabili contacte cu CIA aveau să fie refuzate de patru ori, înainte de a le face cadou un plic al cărui conținut avea să șocheze serviciile secrete americane. În anii care au urmat, bărbatul cu pricina, Adolf Tolkacev, va deveni unul dintre cei mai valoroși spioni ai SUA. Dar aceste activități ridicau problema unor amenințări personale de proporții la adresa lui Tolkacev și a supervizorilor săi americani. Aceștia aveau întâlniri clandestine în parcuri și la colțuri de stradă și foloseau camere spion, butaforie și coduri secrete, ascunzându-se de mereu prezentul KGB chiar sub nasul acestuia – până ce un act șocant de trădare le-a pus tuturor viața în pericol. Editura Litera la Bookfest 2018

Folosind documente CIA anterior clasificate și interviuri cu participanți la evenimente, Un spion de miliarde este un exemplu magistral de reportaj și o cutremurătoare poveste adevărată despre ultimii ani ai Războiului Rece.

Un spion de miliarde este una dintre cele mai bune povești cu spioni din timpul Războiului Rece și cu atât mai cutremurătoare cu cât… este adevărată. Se plasează perfect la intersecția dintre un thriller palpitant și istoria solid documentată… Este o carte magistrală.“

The Washington Post

De 1 iunie, Litera mică pregătește o serie de suprize și evenimente pentru cei mai mici dintre cititori.
Printre noutăți se vor afla, în premieră la târg, și bestsellerurile clubului de carte dedicat copiilor și adolescenților – Clubul Printre Litere.

POVEȘTI DE SEARĂ PENTRU FETE REBELE 2

Continuarea senzaționalului bestseller New York Times care le inspiră pe fetele din întreaga lume să-și urmeze visurile, să țintească mai sus, să lupte cu hotărâre, Povești de seară pentru fete rebele 2 cuprinde o nouă serie de o sută de povestiri care aduc un omagiu unor femei extraordinare. De la Nefertiti la Beyoncé, de la Rosalind Franklin la J.K. Rowling, regine sau activiste, balerine sau avocate, femei pirat sau astronaut, specialiste în computere sau inventatoare – o alăturare încântătoare, promisiunea unei lumi cu posibilități infinite. Editura Litera la Bookfest 2018

COLECȚIA MICUL ZEN: MOTORAȘ, UN IEPURAȘ FĂRĂ ASTÂMPĂR; NU MI-E SOMN!; MĂ RELAXEZ CU ANDA, MICUȚA PANDA!; RINA URSULINA E FURIOASĂ.

Micul Zen, o colecție de cărți despre starea de bine a celor mici. În această colecție veți găsi o serie de povești frumoase și liniștitoare, care vă vor oferi un moment de relaxare alături de copilul dumneavoastră și vă vor ajuta să îl învățați să își controleze emoțiile. Autoarea Louison Nielman este psiholog clinician, pasionată de diverse forme de meditație terapeutică, precum poveștile și sofrologia ludică.

AVENTURI DE LA HAM HOTEL

POOKIE, PUIUL MAMEI, de Shelley Swanson Sateren și Deborah Melmon – Colecția Prima mea lectură

Alfie și sora lui geamănă, Alfreeda, îl așteaptă plini de nerăbdare pe Pookie, un terier Yorkshire micuț și tare drăgălaș. Dar Pookie nu e deloc nerăbdător să rămână la Ham Hotel și plânge încontinuu. În vreme ce Alfreeda insistă să-l trateze ca pe un bebeluș, Alfie e convins că singurul lucru de care are nevoie terierul e să stea o vreme printre băieți.

PIPPA PIPERAȘ ȘI ANIMALELE, de Charlotte Habersack – Colecția Prima mea lectură

În „săptămâna animalelor de casă“, elevii trebuie să aducă la școală un animal și să-l prezinte în fața clasei. Emil, Olivia, Lucy și prietenii lor sunt în mare încurcătură: cum să aducă un animal dacă nu au acasă niciunul? Dar, când e vorba să-și ajute prietenii, Pippa are o mie de idei pe minut! Urmărește noile aventuri ale năzdrăvanei fetițe în volumul al doilea al seriei! Editura Litera la Bookfest 2018

NELLY RAPP ȘI VÂRCOLACII, de Martin Widmark și Cristina Alvner  – Colecția Prima mea lectură

În curând va fi lună plină, iar Ralf și Vanja, ajutoarele de la crescătoria de câini a lui Ing-Britt, se comportă foarte ciudat! Pe zi ce trece devin mai păroși și poartă tot timpul ochelari de soare: să fie oare vârcolaci? Nelly Rapp, agentul antimonștri nr. 10, și London, basetul ei credincios, trebuie să acționeze rapid, curajos și iscusit, înainte ca Ralf și Vanja să se transforme…

FRATELE MEU E SUPEREROU, de DAVID SOLOMONS

Luke stă cocoțat în casa din copac împreună cu fratele lui mai mare și la un moment dat coboară să meargă la baie. Când se întoarce, constată că fratele lui mai mare – care n-a citit în viața lui o carte cu benzi desenate –, capătă superputeri cu totul nemeritate pentru a salva nu unul, ci două universuri! Luke e SCANDALIZAT! Lui Zack nici măcar nu-i PLAC benzile desenate! Doar că există niște lumi de salvat, și CINEVA trebuie să se asigure că Zack va face față provocării. Mai ales că nici măcar nu vrea să poarte capă…! 

 SUPERNORMAL, de Greg James și Chris Smith  

MURPH COOPER ARE O PROBLEMĂ!

Noua școală la care l-a înscris mama lui e ultrasecretă, și… superciudată. Colegii lui pot ZBURA, pot CONTROLA NORII DE FUR TUNĂ, pot FACE SĂ APARĂ din senin căluți… Și toți vor să afle care este capacitatea extraordinară a lui Murph. Ei bine… îîî… de fapt, el NU ARE NICIUNA. La fel cum nu sunt nici răufăcători prin jur, cu mințile forfotind de planuri diabolice. Sau sunt? Ei bine, atunci… E momentul ca SUPERNORMALUL să devină supererou! Editura Litera la Bookfest 2018

PRINȚESĂ SUB ACOPERIRE, de CONNIE GLYNNN

Îndrăgostită de basme, Lottie Pumpkin, o fată orfană dintr-un orășel de provincie, și-a dorit intotdeauna să fie o prințesă bună și curajoasă, asemenea eroinelor din poveștile ei preferate. În capătul celălalt al Europei, Ellie Wolf, prințesa rebelă a Maradovei, își împarte timpul între plictiseala vieții de la palat și escapadele sub acoperire în lumea adolescenților obișnuiți. Atunci când destinul le aduce în aceeași cameră la Rosewood Hall, una dintre cele mai prestigioase școli din Anglia, avantajele unui schimb de roluri par aproape de la sine înțelese. Dar, pentru prințese, lumea este un loc plin de primejdii, iar la adăpostul zidurilor seculare ale școlii cineva le pândește fiecare pas… O poveste fermecătoare despre prietenie, devotament și curajul de a fi tu însuți într-o lume în care prințesele nu sunt ce par a fi, iar magia basmului se regăsește acolo unde te aștepți mai puțin. 

Programul evenimentelor Editurii Litera la Bookfest 2018:

Vineri, 1 iunie

12.00 – Lansare carte “Marea Istorie Ilustrată a României și a Republicii Moldova” , coordonatori Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan

Invitați: Ioan Bolovan (Profesor universitar dr., Universitatea Babeș- Bolyai, Cluj Napoca, cercetător științific principal la Centrul de Studii Transilvane, prorector al UBB), Cosmin Popa (Cercetător științific principal dr., Institutul de Istorie Nicolae Iorga, București), Gheorghe Iacob (Profesor universitar dr., Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, prorector), Octavian Țâcu (Cercetător științific coordonator, Institutul de istorie al Academiei de Științe a Republicii Moldova), Anatol Vidrașcu (Fondator și Președinte al Grupului Editorial Litera).

17.00 – Lansare carte “Povești de seară pentru fete rebele, 2”

Invitați: Daria Maria Câmpeanu (Blogger Daria, Prietenă cu cărțile), Monica Davidescu (Actriță), Justina Bandol ((Traducător, Moderator)

11.00 -18.00 – Ateliere de colorat pentru copii

Sâmbătă, 2 iunie

12.30 – Lansare de carte “Ordinea de zi”, de Éric Vuillard

Invitați: Laura Câlțea (Blogul unei cititoare de cursă lungă), Stéphane Cesari (Consilier-Ajunct pentru Cooperare şi Acţiune Culturală, Ataşat pentru Cooperare, Institutul Francez), Marius Constantinescu (Scriitor, Jurnalist Cultural TVR), Bedros Horasangian (Scriitor, Critic literar), Justina Bandol (Traducător, Moderator)

14.00 – Lansare de carte “Omul suspendat”, de Saul Bellow

Invitați: Bogdan Lefter (Sociolog, Profesor universitar), Bedros Horasangian (Scriitor, Critic literar), Justina Bandol (Traducător, moderator).

16.30 – Lansare de carte “Drumul spre casă”, de Yaa Gyasi

Invitați: Anca Peiu (Profesor Universitar), Bedros Horasangian (Scriitor, Critic literar), Justina Bandol (Traducător, Moderator).

Pe pagina de Facebook puteți urmări noutățile și evenimentele Litera și Litera mică la Bookfest 2018!

Editura Litera la Bookfest 2018

Hello!! Adminii vă salută!

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.