Neînverzitele păduri de Ion Cristea Marilena - Editura Literpress Publishing

Neînverzitele păduri, de Ion Cristea Marilena – Editura Literpress Publishing

  „Poet înseamnă să ai nevoie de poezie ca de aer. Ea să fie răsuflarea ta. Înseamnă ca tot ce se frământă în tine, tot ce arde în tine, cugetare, visare, dureri şi bucurii, îndoieli şi aflări, să fii mânat ca de o poruncă, a le exprima în poezie ” Mihai Eminescu
„De cele mai multe ori scriu dintr-o credință interioară, din aceea că scrisul îmi dă aripi, îmi dă forța aceea care mă înalță sufletește și mă face să trăiesc într-o lume a mea, pe care o consider dătătoare de virtuți. Este lumea poeziei, este lumea miracolului din cuvânt, unde nu sunt niciodată singură, pentru că aici se adună cu toată sufl area chibzuinței întru frumos toți aceia care înalță și înnobilează cuvintele cu rostiri de vis și suflu viu, miraculos. Aici, în această lume, poposesc într-o zi cei dăruiți în ale scrisului, dintre care unii vor îmbrăca cămașa zeilor și se vor înălța în Olimp ca să primească laurii izbânzii.”
Aceasta este mărturisirea unui sufl et plin de sensibilități și cu o încărcătură sufl etească deosebită, care a coborât în miezul cuvintelor și a izvorât poezii minunate. Vorbesc aici despre poeta Ion- Cristea Marilena și acolo îmi doresc să ajungă, în împărăția zeilor, deoarece creația sa are esență, sentiment pur, noblețe și suflu desăvârșit. Prin poezie i-a atins vieții abisurile și înălțimile, strecurându-se ca o pasăre măiastră care, printrun zbor găsit, înțelept, desăvârșit, i-a cuprins pământului profunzimile și cerului înălțimile amețitoare. Colindând cu gândul această cale ce unește definitiv extremele, poezia sa a
căpătat varietate de expresie, de conținut, de frumusețe lirică.

…………………………………………………………………………………
Ne întoarcem în timp cu nostalgia acelor ani dătători de început să privim cu ochii minții tot ce am lăsat în urma noastră, iar aducerile aminte ne cuprind sufl etul în mângâieri delicate. În viață, poate, unul dintre cele mai mari privilegii este acela să te poți întoarce în locurile și timpurile acelea care ți-au mângâiat ființa, ți-au deschis drumul către lume, ți-au înflorit primele iubiri și te-au ajutat să capeți aripi de înălțare.
Revelația revederii este uimitoare, bucuria de a călca pe urmele vechilor pași, de a descoperi că acolo mai ai încă rădăcini viguroase din care încă îți tragi seva dătătoare de viață, că acela este paradisul începuturilor tale, pare un adevărat câștig dătător de speranță și fericire. Iar, dacă timpul nu-ți oferă decât
întoarcerea aceea a zborului de gând, amintirile pot îmbrăca alte forme, prin transpunerea lor în alte expresii de manifestare și ne vom opri aici la una dintre acestea, poezia.

  Coborâtoare din ținuturile Dobrogei, locuri în careDumnezeu a așezat toate avuțiile și frumusețile pământului, transformându-le într-un colț de Rai, pe care mulți și-ar dori să-l aibă, aici, în acest loc sfânt, vede lumina zilei, crește și se înalță spre lumină una dintre fiicele acestui ținut de vis, poeta
Ion-Cristea Marilena……………………………………………..

Cartea aceasta, „Neînverzitele păduri”, izvorâtă din profunzimea Eului său liric, ca un murmur de izvor dătător de speranță, adună în ea cu migală și dăruire aspecte de viață, trăiri personale sau neliniști care par să se nască din neant și vin să lovească lumea cu valurile lor nesfârșite. Cu un spirit viu, materializat într-o stare de bun observator, poeta trăiește în miezul poeziei și drama pădurilor noastre secerate de
prăduitorii acestui neam, aceia care le-au scos la mezat pentru a-și satisface lăcomia și mizeria lor morală. Cuvintele acestor poezii devin lacrimi de durere, de disperare și neputință:
„Așteaptă-mă pădure, atât, doar un minut, /Nu vreau să mi te
fure vreo umbră din trecut, /Așteaptă-mă-nverzită așa cum îți e
rostul, /Nu te lasă ciuntită, căci e prea mare costul!” („Așteaptă-mă pădure” ).
                                                       Prof. Rodica Danu

Stăteam la geam

Stăteam la geam și așteptam,
Dar ce anume, nu știam,
Spune-mi și tu, ți s-a-ntâmplat,
Să stai s-aștepți cu-adevărat?
Ai sentimentul clar, precis,
C-aștepți în viață, nu în vis,
Iar geamul alb, strălucitor,
Se proiectează într-un nor…
Nu așteptam ceva concret,
Iar razele-mi intrau direct,
Prin geamul, uneori, deschis,
Lovind o creangă de cais!
Și-o ploaie albă, peste mine,
Mi se părea că vine, vine…
Iar așteptarea îmi părea,
Că nu mai e atât de grea.
Cu creta desenam pe sticlă,
O inimă albastră, mică,
Și îmi doream prin ea să treacă,
Poate, spre seară, o săgeată…

Carte disponibilă pe site-ul literpress.ro

Autori români

NO COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.