Seria Infernul lui Gabriel – Sylvain Reynard – clipe pasionale, indecizii și suferință
Seria Infernul lui Gabriel – Sylvain Reynard – clipe pasionale, indecizii și suferință
Pentru a citi seria Infernul lui Gabriel trebuie să vă familiarizaţi cu Iadul şi pe măsură ce înaintaţi să înţelegeţi cum este procesul conştiinţei şi câte mistere poate ascunde sufletul unui om marcat de greşeli. Scenele pasionale abundă în fiecare volum şi sunt îmbinate cu măiestrie printre indecizii, suferinţă sau momente romantice. Veţi regăsi simboluri şi documentări, descrieri minuţioase ale fiinţei umane, explorarea trăirilor, suferinţă, dragoste, credinţă sau iertarea de sine. Vă avertizăm că este o serie fierbinte care sigur vă va atrage atenţia într-un fel sau altul.
Sylvain Reynard a fost semifinalist Goodreads Choice Awards la categoria Best Author în 2011 şi 2012. Romanul Infernul lui Gabriel a fost semifinalist la categoria Best Romance în 2011 în cadrul aceleiaşi competiţii. Trilogia din care face parte Infernul lui Gabriel figurează pe lista de bestselleruri New York Times şi USA Today.
Sylvain Reynard mărturiseşte că e interesat de felul în care literatura ne poate ajuta să explorăm aspectele condiţiei umane — în special suferinţa, sexul, dragostea, credinţa şi izbăvirea.
1. Infernul lui Gabriel – Gabriel’s Inferno
„Domnule Sylvain Reynard
Am avut ocazia să citesc una dintre cele mai bune cărți scrise vreodată de un bărbat. Respectul și aprecierea mea sunt cu atât mai mari cu cât nici nu mi-am dat seama că această carte este scrisă de o persoană de genul masculin. Am avut senzația că este scrisă de o femeie, pentru că în general autoarele sunt cele care sunt extrem de detaliate și prezintă mai amănunțit acțiunea poveștii. Bărbații autori sunt mai tehnici și nu se pierd în prea multe descrieri de sentimente. Dar dvs, ați reușit să demontați această părere a mea și nu mi-am imaginat că un bărbat poate să detalieze atât de profund sentimentele, scenele de preludiu, iubirea și venerația pentru o femeie.
Am trăit la intensitate maximă această carte pentru că, prin narațiunea pe care ați folosit-o m-ați făcut să trec prin emoții, enervare și să-mi rod unghiuțele, deoarece m-ați ținut până aproape de final să descopăr secrete și Infernul lui Gabriel. Am fost precum un înfometat și dvs, mi-ați dat porții mici să nu mă satur prea repede. Sufletul meu hămesit ar fi vrut poate mai mult, dar ați știut cum să mențineți starea de amețeală provocată de foamea spirituală. La finalul acestei prime cărți, am constatat că trebuie să-mi refac manichiură, deoarece mă hrănisem între timp și cu propriile unghii.”
Primul volum din Seria Infernul lui Gabriel – o carte care mi-a plăcut foarte mult și voi rămâne multă vreme sub vraja ei. Personajele sunt atât de frumos conturate, încât simți că le vezi în fața ochilor. Povestea este atât de bine scrisă, simți că ești acolo în plină acțiune și parcă trăiești fiecare bucățică de pagină. Aștepți cu nerăbdare și nemulțumire totodată următoarea pagină să afli cât mai multe, dar te lovești de bariera pusă de autor care îți dă totul în porții mici până la final. Eu chiar și acum am rămas nelămurită asupra unor lucruri, dar probabil că răspunsurile le voi găsi în volumele următoare.
Profesorul Emerson are 33 de ani, este tiparul masculin pe care orice femeie și l-ar dori. Înalt, cu părul șaten puțin ondulat, cu o șuviță rebelă, care cade mai mereu cu nerușinare pe fruntea lui, ochii albaștri plini de ceva întunecat în adâncul lor, cu buzele pline și senzuale care te face să te gândești la păcat doar când te uiți la ele, misterios și întunecat, iubit de femei și respectat de bărbați. Dar, asta doar pentru cei care nu îl cunosc, cei care nu fac parte din trecutul lui.
Ca profesor este un tip dur, rece, sarcastic, coleric, nimeni nu prea suflă în fața lui. Este de o eleganță ieșită din comun, purtând costume de firmă, ceasuri și mașini de marcă, inclusiv stilourile sunt unicat și cu penițe de aur. Domnul profesor este un bărbat bogat și își permite orice. După cum pare nu ar avea nevoie de nimic în viața lui, și totuși el este măcinat în interior de un trecut din care crede că nu are scăpare. În întunericul lui are nevoie de lumină și de izbăvire, dar încă nu a găsit persoana care să-l salveze. În tinerețe a crezut că a găsit-o, dar nu a fost decât o himeră.
Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist în Dante în timpul zilei şi un adept al plăcerilor lipsite de inhibiţii, în timpul nopţii.
Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de mântuire.
Când fermecătoarea şi inocenta Julia Mitchell se înscrie la cursul său, atracţia pe care o simte faţă de ea nu numai că îi periclitează cariera, dar îl trimite într-o călătorie în care trecutul şi prezentul se ciocnesc.
O provocatoare explorare a seducţiei şi a iubirii interzise.
Infernul lui Gabriel este o poveste plină de pasiune a evadării omului din iadul personal, în încercarea de a dobândi imposibilul: izbăvirea şi dragostea.
„Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist în Dante în timpul zilei şi un adept al plăcerilor lipsite de inhibiţii, în timpul nopţii.
Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de mântuire.„
„Julia respira răsuflarea lui, simţind-o fierbinte şi umedă. El era aerul ei. Nu se putea opri din sărutat îndeajuns de mult pentru a respira cu adevărat şi începu s-o ia cu ameţeală. Ceea ce nu făcea decât să intensifice senzaţia pe care i-o trezeau buzele lui, aşa că nu încercă să se împotrivească. Se abandonă senzaţiei…„
2. Extazul lui Gabriel – Gabriel’s Raptures
În această trilogie autorul a adoptat varianta personajului în care se descoperă pe sine. O călătorie în propriul infern, dar și cunoașterea extazului după un purgatoriu acerb.
În acest al doilea volum al seriei, Sylvain Reynard se axează în principal pe profunzimea sentimentelor, inițierea tinerei Julianne în tainele amorului. Intrigă din „Infernul lui Gabriel” este centrală, încercând să aprofundeze, iar Divină comedie a lui Dante și de această dată este omniprezentă. Chiar dacă autorul are acel har de-a scoate în evidență sentimente, venerație, dragoste profundă, totuși „Extazul lui Gabriel” nu a fost la fel de emoționat că primul volum. Nu am mai simțit acea putere de-a mă ține conectată asupra cărții. Avem parte de o lectură bună și atât, nu excepțională că în cazul „Infernului”.
În Extazul lui Gabriel, a doua parte din seria Infernul lui Gabriel dedicate poveştii de iubire dintre profesorul Emerson şi studenta Julianne Mitchell, Sylvain Reynard aprofundează intriga din Infernul lui Gabriel, centrând povestea pe iniţierea tinerei inocente în tainele seducţiei. Gabriel Emerson o va duce pe Julianne într-o vacanţă romantică la Florenţa, locul întâlnirii dintre Dante şi Beatrice, unde cei doi vor trăi cu ardoare extazul şi bucuria iubirii împărtăşite.
Dar, la întoarcere, fericirea le este ameninţată de intrigile unei foste studente, care risca să distrugă atât cariera academică a lui Gabriel, cât şi aspiraţiile universitare ale lui Julianne – şi, mai presus de toate, relaţia lor.
Pentru a o păstra pe Julianne, Gabriel trebuie să se împace cu spectrele trecutului şi să sacrifice o parte din fiinţa lui pentru a o salva pe aceea care l-a salvat, la rândul ei, din capcanele autodistrugerii.
„În timp ce el o mângâia blând pe obraz, Julia se uita în ochii albaştri, tulburi, ascunşi acum de ochelari. Era atât de chipeş la costum. Nespus de sexy.
Cu un gest îndrăzneţ, trase de marginea papionului şi simţi cum i se desface mătasea între degete. Înfăşură materialul o dată pe deget, trăgându-l spre ea să-l sărute.„
„
Dragostea lui Gabriel fusese întotdeauna genul de dragoste care se jertfește. Poate că doar crescuse în timp, întocmai că mărul din care se hrăniseră într-o noapte de demult, și ea pur și simplu nu observase cât de mare crescuse. În clipă aceea nu conta cum se născuse dragostea lui, care mergea până la jertfă de sine. O dată ce avusese revelația acestui sentiment nemăsurat de adânc, știu că nu se mai putea îndoi de dragostea lui. Gabriel o iubea la fel de mult pe cât de bine o cunoștea, complet, deplin și necondiționat.„
3. Izbăvirea lui Gabriel – Gabriel’s Redemption
Extazul lui Gabriel, se încheie cu celebrarea iubirii atât prin căsătoria lui Gabriel cu Julia cât şi prin contopirea lor într-un act sexual ce doreşte să atingă sublimul. Povestea părea să se fi încheiat, iar finalul mi s-a părut deopotrivă dulce, romantic, poetic, pozitiv. Am fost foarte curioasă despre ce ar putea aduce în scenă un al treilea volum şi curiozitatea mi-a fost răsplătită cu o continuare menită să scoată la iveală alţi demoni ai lui Gabriel şi, în acelaşi timp, să pună în lumină puterea vindecătoare a celui mai pur şi nobil sentiment – iubirea.
Obsesia lui Gabriel pentru viaţa şi opera autorului „Divinei comedii” face ca povestea lui cu Julianne să aibă accente din iubirea idilică a lui Dante pentru Beatrice Portinari. Întâlnirea celor două personaje, dragostea lor, viaţa împreună, totul se desfăşoară pe fundalul versurilor lui Alighieri. La fel ca celebrul scriitor, Gabriel o vede pe Julianne ca pe o muză pe care o venerează atât cu trupul cât şi cu sufletul, acordându-i în permanenţă rangul de înger al izbăvirii şi divinizând-o.
Autorul bestsellerurilor Infernul lui Gabriel şi Extazul lui Gabriel revine cu volumul ce încheie captivanta trilogie romantică.
Profesorul Gabriel Emerson a renunţat la postul său de la Universitatea din Toronto pentru a începe o viaţă nouă alături de iubita sa, Julianne. E încrezător şi nerăbdător să devină tată.
Însă programul încărcat al lui Julianne, care tocmai îşi încheie primul an de doctorat, ameninţă planurile lui Gabriel. În plus, cei doi îndrăgostiţi se vor confrunta şi cu ostilitatea celor hotărâţi să le facă rău.
Într-un efort de a ţine piept propriilor demoni, Gabriel încearcă să afle mai multe despre părinţii săi naturali, declanşând un şir de evenimente cu repercusiuni profunde asupra sa, a lui Julianne şi a speranţei sale de a avea o familie.
„Poveştile mele preferate sunt acelea în care personajul porneşte într-o călătorie, fie una într-un loc fascinant, fie una personală în care se descoperă pe sine însuşi. – Sylvain Reynard
„O sărută din nou, lăsându-şi mâinile să-i exploreze blând trupul. Julia îi răspunse pe măsură şi pasiunea lor se înteţi, mistuitoare.
În lunile care trecuseră de la nuntă, dorinţa nu se ostoise, iar contopirea lor nu-şi pierduse nimic din dulceaţă. Cuvintele se risipiră, lăsând locul gesturilor, atingerilor şi extazului iubirii carnale.”
„Gabriel era ca un foc mistuitor. Pasiunea lui, dorinţele lui, toate păreau să triumfe asupra dorinţelor celor din jurul lui. Îi spusese odată Juliei că ea era singura femeie care-l refuzase vreodată. Probabil că aşa şi era.„
„Avea senzaţia că pluteşte un nor negru asupra lor, în ciuda încercărilor susţinute ale lui Gabriel de a se preface că totul era în regulă.”
” – Atunci de ce îţi faci griji?
– Pentru că nu vreau să te pierd.
Gabriel râse fără să vrea.
– Mă tem că e un concurs între noi, iubito, în cazul ăsta, pentru că eu mă dau de ceasul morţii să nu te pierd.”
” – Asta e împlinirea tuturor speranţelor mele, Gabriel.
Julia întinse mâna spre el şi el se sili s-o prindă de degetul mic.
– Ăsta e sfârşitul fericit pentru mine. „
Nu știu de ce, dar m-am tot ferit de seria asta. Recenzia mi-a stârnit curiozitatea și cred că poate condimenta zilele fierbinți de vară.
Multumim,o serie care asteapta pe rafturi!Deocamdata am ocolit-o si eu,poate ,ii mai dau o sansa…
E o serie numai bună de citit vara… Când îmi iau concediu, o citesc și eu!
O serie hot pentru zilele fierbinți de vară 🙂
[…] Infernul lui Gabriel – o carte care te subjugă și pe măsură ce o citești simți că nu te poți opri. Personajele atent conturate și o poveste care te pune în situații neprevăzute și fără să vrei, trăiești fiecare pagină bucățică de pagină. Deși este scrisă de un bărbat, nici măcar o clipă nu ai senzația că și-a lăsat amprenta. Se simt emoțiile puternice, scenele pasionale și sentimentele oncilante. O poveste de dragoste, plină de indecizii și suferinţă. 5 cărți de dragoste bune de citit […]