Sinuciderile din bibliotecă – Fflur Dafydd – recenzie
Sinuciderile din bibliotecă – Fflur Dafydd – recenzie
Titlu: Sinuciderile din bibliotecă
Autor: Fflur Dafydd
Editura Niculescu fiction
București 2024
Nr. pagini – 340
Născută în 1978, autoarea galeză Fflur Daydd jonghează de ceva vreme atât cu proza, cât și cu poezia sau ipostaza de muzician. Cartea despre care vă povestesc astăzi are la bază un scenariu ușor distopic care încearcă să investigheze până unde poate duce dorința de răzbunare și cum poate fi influențată aceasta de informațiile noi care vin să clarifice prea tâziu anumite aspecte.
Ana și Nan sunt surori gemene. Legătura dintre ele este foarte puternică, întărită de contextul creșterii lor de către o mamă singură, feministă înfocată, autoare foarte cunoscută de romane, care au pus bazele unor schimbări de mentalității în ceea ce privește importanța și efectul conviețuirii cu un bărbat.
Elena Oodig a ales să fie mamă apelând la un donator de spermă și a sădit în fetele sale ideea inutilității descoperirii tatălui biologic. Crescute oarecum izolat, într-un mediu în care matriarhatul predomină și pasiunea mamei lor de a scrie se învârte în jurul acestui subiect, Ana și Nan nu își permit să fie diferite una de cealaltă pentru a nu înșela așteptările Elenei.
Marea Molimă, declanșată de un virus care se transmite în mare parte prin atingere, transformă societatea într-una paranoică și obligată să se supună unor reguli absurde. Printre interdicții se numără și cititul cărților în format fizic, fiind considerate o sursă de microbi. Acum romanele importante se regăsesc adăpostite și păstrate în Biblioteca Națională, unde cele două surori decid să se angajeze după presupusa sinucidere a mamei lor.
Secretele ascunse în Bibliotecă, unde accesul personalului este limitat, tăinuesc manuscrise considerate dispărute, cărți care în loc să fie conservate ajung să fie distruse discret, astfel încat situația existentă să faciliteze trierea lecturilor cu adevărat importante de cele considerate irelevante. Dar cine este în măsură să decidă acest lucru?
“Era atât de multă ficţiune care nu merita să fie citită. Pamflete ale unor poeţi de mult uitați, romane îngrozitoare scrise sub pseudonim, biografii plictisitoare ale fermierilor, consilierilor locali și politicienilor. Desigur, biografile bărbaților depăşeau cu mult biografiile femeilor, ca şi cum nimeni nu ar fi considerat că viaţa unei femei merită să fie documentată. Deși știa că propriile prejudecăţi și înclinații conduceau la aceste decizii, bibliotecara-șefă o liniştise.
– Cineva trebuie să decidă, spusese ea. Trebuie să scăpăm de treizeci la sută din materialele noastre. Dacă n-or să fie prejudecăţile tale, or să fie ale altcuiva.”
Ce a determinat-o pe Elena să își pună capăt zilelor într-o manieră dramatică precum aruncatul în gol? Detaliile care ies la iveală legate de presupusul abuz la care a fost supusă în mod constant de către criticul de carte – Eben Prytherch, până când, blocată mental nu a mai reușit să scrie și a decis să își ia viața, sunt doar o versiune a unei povești ce are ca scop tendința de a ascunde boala degenerativă de care Elena suferea, care o împiedica să mai scrie și totodată ar fi transformat-o într-un personaj nedemn de crezut în ceea ce privește subiectele pe care le milita în fața publicului său.
“Eben îl întâlnise pe Frankton la una dintre lansările de carte ale Elenei cu aproximativ un deceniu în urmă, unde Frankton, cu dinţii pătați de vin roșu, îl interogase cu privire la părerile lui despre opera Elenei. După ce părea că a trecut un fel de test de care nu era conștient, Eben a fost apoi invitat de Frankton să facă parte dintr-un colectiv clandestin numit „Sufocatori”, un grup de recenzenţi care le puteau stinge lumina scriitorilor care îi deranjau, asigurându-se că aceștia deveneau prea nesiguri pe ei pentru a mai scrie vreodată ceva. Desigur, nu funcţiona cu toţi scriitorii. Pe câte unii ii făcea, dimpotrivă, mai hotărâţi să scrie şi să aibă chiar succes; dar au existat câteva mici triumfuri și o mare victorie colosală, în funcţie de felul în care o privești.
-Nu sunt responsabil pentru moartea Elenei Oodig, şi-a spus din nou în oglindă.”
Planul fetelor de a se răzbuna pe Eben are la bază uciderea acestuia, după o perioadă de încarcerare într-o încăpere izolată alături de toate scrierile mamei lor, lucrând de zor la o biografie post-mortem care să explice lumii că nu el este în fapt vinovat de moartea autoarei.
“Gemenele așteptaseră ca Eben Prytherch să părăsească oraşul, cuprins de regrete și rușine. Dar nu o făcuse. Mai rău decât atât, se pare că își schimbase tonul imediat după moartea ei. Îi scrisese mai multe omagii, declarase că romanele ei, cele pe care le terfelise în repetate rânduri, erau mari opere de geniu pe care el le înţelesese greșit la prima lectură. Și, în direct la televizor, într-o seară, în timp ce gemenele mâncau pizza din poală și îl priveau, îşi anunţase intenția de a-i scrie biografia. Avea un singur obstacol, spusese el, şi anume că nu putea avea acces la materialele ei private din Biblioteca Națională.”
Lucrurile se complică abia când Dan, paznicul de serviciu al bibliotecii le dejucă planul, forțându-le pe gemene să recunoască una față de cealaltă sentimentele ambivalente resimțite pentru el și totodată când biblioteca este închisă automat pentru încălcarea normelor de securitate, blocând toți angajații în interior, unde situația degenerează.
Vor putea Ana și Nan să își urmeze planul stabilit anterior sau fiecare dintre ele are în minte propria agendă?
Ce conține ultima scrisoare lăsată de Elena uneia dintre fiicele sale și cum va influența acest detaliu planul inițial?
Cine este Eben și care este cu adevărat rolul său în poveste?
Este probabilă o lume în care cărțile devin material de contrabandă și informațiile furnizate din parcurgerea lor pot influența tragic destinul tuturor?
“Ana a văzut din nou reflexia lor în oglindă. Spera să vadă două criminale profesioniste și mondene, dar, în schimb oglinda a surprins două femei simple, de douăzeci și şapte de ani, care nici măcar nu fuseseră atinse vreodată de un bărbat – cel puţin nu în mod corespunzător. Fusese atât de aproape de Dan – atât, atât de aproape de a experimenta toate acele lucruri despre care își auzise colegii şoptindu-i de-a lungul anilor. Dar a trebuit să îndepărteze gândul, aşa cum făcuse cu mâna lui când îndrăznise să se ducă acolo. Dan făcea parte din plan, iar flirturile lor cu el veneau cu proprile reguli. Nu trebuiau să meargă prea departe. Dacă va obţine ceea ce vrea prea repede, îi spusese Nan, nu va mai fi dispus să ne ajute.”
Un roman care mi-a plăcut prin intriga pe care a adus-o în discuție, deși inițial mi-a fost dificil să mă obișnuiesc cu cele două surori, încercând să țin minte care dintre ele acționează într-un anumit fel și de ce. Am apreciat modul în care au fost construite personajele și mi-a plăcut ideea din spatele existenței clădirii și conceptului de Bibliotecă Națională. Totodată, mi-am dorit mai multă tensiune în momentele cheie și deși cadrele create puteau oferi acest lucru, nu am simțit că autoarea a reușit prea mult în acest sens. Finalul eliberator a fost intuitiv, dar nu mai puțin interesant. O carte pe care o recomand pasionaților de thriller ușor psihologic cu elemente distopice și final ironic, conceput să echilibreze emoțional situația și să elibereze cititorul din mrejele poveștii.
Verifică disponibilitatea cărţii în librăriile online: bookzone, libris şi cărtureşti
