O amintire….o întâmplare…ani de elev
Şi acum… o întâmplare care a început când eram în clasa a 8-a şi a culminat la liceu în clasa a 10-a.
V-o povestesc ca să vedeţi că şi noi eram nişte copii normali, ale căror boacăne erau uneori mai mari decât ale elevilor de azi, dar pe care nici profesorii nu-i vedeau neapărat ca pe nişte draci care trebuie excomunicaţi.
Deci… povestea, absolut reală:
Eram în clasa a 8-a, o clasă cu cei mai buni elevi la învăţătură, dar draci în toată regula la comportare. Profesorii se supărau pe noi, dar ne iertau pentru că majoritatea orelor deschise, inspecţiilor de grad, se desfăşurau în clasa noastră. Ştiau că învăţăm, şi-n situaţii oficiale şi importante se puteau baza pe noi.
Din păcate aveam şi profesori, puţini ce-i drept, pentru care a preda era sinonim cu a deschide cartea, a citi lecţia şi a dicta. Iar notele la extemporale erau date după notele elevului la alte materii din catalog.
Aşa era profesoara cu care făceam anatomie, care în trei ani cât ne predase şi botanica şi zoologia, nu reuşise să ne cunoască şi să ne aprecieze. Pentru ea orele erau o corvoadă pe care o îndeplinea, normal că şi răspunsul nostru era la fel.
Începuse ultimul trimestru din clasa a 8-a (la şcoala generală), ne pregăteam pentru admiterea în liceu, şi ne dă un extemporal la anatomie. Aveam un coleg deştept, dar cam puşlama, pe care ea nu-l avea la suflet, aşa că îl lăsase corigent în trimestrul doi. Învăţa săracul ca nebunul la anatomie, să-i iasă media mai mare să nu piardă anul şi profa din 4-5 nu-l scotea.
Vorbisem toţi pentru el cu diriginta noastră, o tânăra profesoară de matematică, care ţinea mult la noi. I-am explicat cum nota profesoara de anatomie, dar n-i venea să creadă. Şi atunci “minţi de copii” am hotărât să-i dovedim. La lucrarea de control, după ce am primit subiectul, 5 dintre noi, premianţii clasei, am scris cu totul altceva: engleză, matematică, fizică, literatură, chimie, franceză. Când ne-a adus lucrările notele noastre, puse chiar lângă nume, erau cele pe care le primeam de obicei, nici măcar nu se uitase ce scria pe filă. Normal că i-am dat dirigintei noastre lucrările, a ieşit un scandal monstru, dar ştiţi ceva? Nici unul dintre noi n-am păţit nimic, nici măcar nu am fost mustraţi. Am primit doar o altă profesoară de anatomie, respectiva fiind mutată.
Partea a două peste doi ani la liceu, în redacţie, în timp ce corectam şpalturile. Eram doar eu şi profesorul coordonator. Adevărul este că la prima oră, în clasa a 9-a, când remarcasem similitudinea numelui, avusesem emoţii, dar pentru că el nu făcuse nici cea mai mică aluzie, mă liniştisem crezând că e doar o coincidenţă.
Şi-acum imaginaţi-vă o Arci super-concentrată să nu scape vreo greşeală (aveam doar 16 ani) şi un prof zâmbitor cu întrebarea:
-“Tu ce lucrare ai scris la minunea de extemporal din clasa a 8-a dat de nevastă-mea?”
Am îngheţat şi parcă mi-aş fi înghiţit limba, dar el a continuat râzând:
-“Crezi că nu ştiam? Ştiam din prima oră, dar a fost vina ei nu a voastră. Deci ce ai scris, că sunt curios?”
-“Engleză, am îngăimat eu cu obrajii arzând.”
“I-am spus eu, de multe ori, măcar să se uite pe foaie. Dar de…prostia…”
Şi-atunci şi-a băgat dracul coada şi m-am auzit întrebând:
“-De ce aţi luat-o de nevastă Dom’profesor?”
Râzând proful mi-a spus:
-“Era frumoasă, mai, foarte frumoasă!…”
Aici s-a oprit totul şi relaţia mea cu Domnul Profesor a fost la fel de frumoasă ca până atunci.
Dacă citesc povestea foştii elevi ai liceului E. Gojdu din Oradea, poate vă vor spune şi ei ce prof extraordinar era profesorul nostru de desen.
De fapt actualii elevi ai liceului au scos de curând un număr festiv al revistei cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea profesorului. Anastasie Tărulescu.
Am hotărât să vă povestesc acestea ca să nu aveţi impresia că noi am fi fost ca sfinţii din icoane, şi noi am fost copii şi am făcut nenumărate trăznăi, dar am şi învăţat şi am avut nişte dascăli de calitate şi ca oameni şi ca profesori.
Vă aştept şi pe voi cu poveşti amuzante sau serioase, dar adevărate.
Pentru voi cum au fost anii de şcoală? Ce năzbâtii aţi făcut? Ce dascăli v-au marcat evoluţia?
Partajează asta:
SIMILAR ARTICLES
12 COMMENTS
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
Foarte frumoase amintiri, Arci!!!!
In primul rand real.Te astept si pe tine
Niște amintiri frumoase 🙂
Și eu am o mulțime de amintiri, unele frumoase, altele mai puțin frumoase 😀
Spune-ne si noua Cos.Mai am si eu cate una neplacuta,mai mult legata de cate-o colega doar eram adolescenti.
Dacă voi căpăta suficient curaj, vă voi spune și vouă 😉
O amintire foarte frumoasa Arci.
Singura mea amintire legata de liceu, de un profesor mai exact, il are ca personaj pe dirigentele meu, profesor de fizica. Fiind niste copiii de fiecare data cand se suna nu ne grabeam sa ajungem in clasa cand se suna. Preferam sa mai rapim cateva secunde, cine stie poate si profesorul de data asta intarzie. Niciodata, dar niciodata domn diriginte nu a intarziat, acest om era mai rau ca un ceas Elvetian. La fix era deja in clasa si ne astepta sa ne pedepseasca. Nu te astepta ca pedeapsa sa fie una fizica sau verbala. Nu, era de un calm incat cred ca si daca ar fi tipat la noi nu ne-am fi dat seama ca asta face. Drept pedeapsa, el ne punea sa razuim guma din clasa/laborator folosind un spaclu-fiecarui intarziat i se repartiza o anumta portiune, acum tinea si de noroc de cata munca aveam de facut :)). Habar nu am de unde era atata guma, dar parca nu se termina niciodata. Bineinteles cu timpul ne-am obisnuit si noi cu el, dar pe parcursul celor 4 ani tot se mai gasea cate un aiurit sa intarzie.
multumesc pentru amintire,poti sa ne mai povestesti
Arci, mi-a plăcut foarte mult cum ai povestit. Se vede că exista respect pe atunci, chiar dacă… așa cum spui și tu, unii profesori nici nu se uitau pe lucrări ci dădeau note după reguli numai de ei știute. Genială ideea voastră!
multumesc rodica!te astept si pe tine cu amintiri
Ce tare! Cat de uniti erati! In ziua de azi nu cred ca mai gasesti asa ceva…
amintiri sunt multe, dar nici nu as sti de unde sa incep. nici noi nu eram sfinti, insa din ce observ, scoala isi pierde din valoarea cu fiecare generatie ce trece
3bracken