Budapest Noir – Vilmos Kondor – Crime Scene Press – recenzie

Budapest Noir – Vilmos Kondor – Crime Scene Press – recenzie

by -
2
Budapest Noir - Vilmos Kondor - Crime Scene Press

Budapest Noir – Vilmos Kondor – Crime Scene Press – recenzie

Autor: Vilmos Kondor
Titlul original: Budapest Noir
Traducător: Bara Hajnal
Număr pagini: 244
Anul apariției: 2023

 “Vilmos Kondor (n. 1954) este numele (posibil pseudonimul) unui scriitor maghiar de succes, supranumit „părintele literaturii de suspans din Ungaria”. Cele șapte romane ale sale care-l au ca protagonist pe ziaristul Zsigmond Gordon se petrec în Budapesta în perioada 1930-1950. Kondor a studiat la Szeged și la Paris. A terminat ingineria chimică la Sorbona, apoi s-a întors în Ungaria, unde predă și acum matematică și fizică de liceu. Romanele sale împletesc ficțiunea cu istoria, scriitorul izbutind să evoce cu măiestrie atmosfera din Ungaria – și mai ales din Budapesta – secolului trecut.

  “Roman considerat primul noir maghiar autentic
 Budapesta, 1936. Prim-ministrul Gyula Gömbös se stinge înainte să-și poată realiza visul – să transforme Ungaria în stat fascist. Viața – și moartea – merg mai departe în vechiul oraș animat.
 În urma unui pont, reporterul de investigații Zsigmond Gordon ajunge la locul unei crime: o tânără evreică frumoasă a fost ucisă într-unul dintre cartierele sordide ale Budapestei.
 Hotărât să ancheteze moartea fetei, mai ales după ce îi descoperă uluitoarea identitate, Gordon descinde în măruntaiele întunecate ale orașului, o lume a umbrelor, populată de pornografie, sindicate criminale și celule comuniste. Investigația îl poartă până în eșaloanele superioare ale puterii, unde a fi evreu poate însemna diferența dintre viață și moarte.
  Un thriller captivant, evocativ, debordând de suspans și intrigi politice.

  Este prima carte a lui Vilmos Kondor pe care o citesc, de fapt este prima tradusă la noi. Am crezut inițial că este o altă carte despre război, acțiunea petrecându-se în 1936, dar autorul redă unele elemente ale situației economice și politice, ale atmosferei acelor vremuri.

  Evenimentele au loc în zilele înmormântării prim ministrului Gombos, mort înainte de a-și împlini visul, acela de-a transforma Ungaria într-un stat nazist. Pregătirile pentru funeralii sunt descrise în paralel cu mentalitățile, acțiunile și corupția societății din Budapesta.

  Gordon Zsigmond crescuse și se formase ca jurnalist în America, dar revenise la Pesta unde îl mai avea pe bunicul Mor, fost medic de renume acum pensionar. Gordon lucra ca jurnalist de investigații la ziarul Az Est, își făcuse prieteni printre polițiști, unul dintre ei fiind chiar Gellert, șeful Serviciului V Criminalistic, dar avea și informatori în lumea interlopă și la sala de box, unde se antrena și el. Acum cerceta cazul unui detectiv, Rona, acuzat că luase mită, de fapt reclamat de un broker, înșelat de niște escroci, înfuriat că nu considerase prioritar cazul lui.

 Gordon îl caută pe Gellert pentru ultime informații, dar așteptându-l în biroul lui vede un sertar deschis (cel pe care acesta îl ținea închis mereu), și acolo un dosar cu două poze-o tânără în poziție compromițătoare.

  Dar oare Gellert uitase sertarul deschis sau….? Vom vedea pe parcurs.

  Întors la redacție Gordon este anunțat de-o sursă din poliție că la colțul străzii a fost găsit corpul unei tinere. Merge la locul respectiv și rămâne șocat văzând că este aceeași fată cu cea din poza din sertarul inspectorului. Poliția ceceteaza fără vâlvă, discret, crezând că e o prostituată oarecare, iar în ziare se scrie prioritar despre funeralii.

  Dar Gordon începe să cerceteze, parcă și mai motivat când legistul îi spune că fata este însărcinată, că a fost ucisă cu o lovitură în plex (o lovitură atât de puternică putea fi dată doar de un boxer cu experiență), și e convins că ceva nu era în regulă, pentru că rareori o fată evreică devenea prostituată.

  Începe cu cel care a făcut pozele compromițătoare, discută cu pești, proxeneți, se scufundă efectiv în lumea subterană a orașului, până când află că victima era una dintre fetele lui Margo, o matroană care întreținea bărbații din lumea bună. Fotograful făcuse un album cu fetele lui Margo, clienții alegeau de acolo și “ marfa” era livrată.

   Gordon cere favoruri, amenință uneori, dar discută cu toți și află identitatea victimei.
O chema Fanny și era dintr-o familie bogată, familia Szollosy. Tatăl se ocupa cu comerțul de cafea, era în grațiile naziștilor și a mărimilor zilei, datorită bogăției își cumpărase și un titlu nobiliar. Fanny refuzase să urmeze drumul trasat de el, făcuse o facultate de artă la Paris, acolo îl cunoscuse pe Slomo, fiul rabinului Hasidic din Pesta și se îndrăgostiseră. Ea a venit acasă și și-a anunțat părinții că vrea să treacă la religia mozaică, și să se căsătorească cu Slomo. Dar rabinul își trimite fiul la Hamburg la școală, iar Szollosy își dă fata afară din casă, îngrozit de părerea prietenilor și partenerilor de afaceri, dacă i-ar fi aflat intențiile. Constrânsă de împrejurări și păcălită de un peşte, apoi șantajată de acesta, Fanny ajunsese la Madam Margo. Strângea toți banii pe care-i făcea și cei pe care îi mai primea de la mama ei, care totuși ținea legătura cu ea, vrând să adune suficient să plece după Slomo. Dar este ucisă și Gordon vrea cu orice preț să afle vinovatul.

  În periplurile și cercetările lui este urmărit, amenințat, îi este speriată prietena, dar asta îl îndârjeşte și mai mult, mai ales când realizează că cel care-l transformase într-un sac de box ar putea fi cel vinovat de moartea fetii (folosise și cu el același tip de lovitură).

  Acum chiar nu mai putea fi oprit. Își pune prietena și bunicul la adăpost și continuă. Va afla până la urmă toată povestea sordidă și va regla toate conturile. Îl va găsi și pe cel care l-a bătut, și se va răzbuna într-un stil machiavelic.

  Cine a vrut ca fata să dispară? Cine a dat ordinul și de ce? Va fi pedepsit? Cine este ucigașul? Cum se va răzbuna Gordon? Ce va pune la cale? De ce lăsase inspectorul șef poza la vedere ? Ce legătură are cu familia fetii?

   Veți desluși totul citind cartea Budapest Noir. Credeți-mă te ține cu sufletul la gură.

  Citind romanul m-am gândit la un alt ziarist cunoscut în literatura polițistă, Andrei Mladin, eroul romanelor lui George Arion, care la fel ca Gordon merge cu determinare pe urmele unei enigme, și nu se lasă până nu rezolvă cazurile, indiferent pe cine “calcă pe bătături”.
Așa că citiți “Budapest Noir” și lăsați-l pe Vilmos Kondor să vă conducă pe urmele unei povești interesante, și-n lumea din Pesta anului 1938.

   Eu sincer sper să mai citesc și alte cărți ale autorului.

  Iată și păreri avizate:

Un roman întunecat și tensionat, cu personaje și locuri interesante. Ar fi o plăcere să mai citim ceva scris de Kondor.”(Kirkus Reviews)

Romanul lui Vilmos Kondor este un thriller maghiar în toată puterea cuvântului, dur, în spiritul lui Raymond Chandler și Dashiell Hammett.”(Péter I. Rácz)

Recenzii cărți

blog tour

Recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a romanului: Budapest Noir 

Dacă sunteți curioși să aflați și alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:

Anca și cărțile  

Fata cu cartea  

Analogii, Antologii 

Ciobanul de Azi 

Cărțile mele 

Citește-mi-l

Falled 

Biblioteca lui Liviu

***Arcidalia Ghenof(Arci)***Sunt o mamă şi o bunică împlinită, pe primul loc fiind întotdeauna familia. Îmi place muzica de calitate, îmi plac călătoriile (din păcate acum doar virtual), îmi place să-mi fac prieteni cu aceleaşi preocupări ca şi mine. Dar marea mea pasiune (aproape un drog) sunt cărţile, citesc orice gen, dar preferatele mele rămân thrillerele. Lecturile m-au ajutat întotdeauna să evadez din cotidian şi să trec peste toate greutăţile. Şi aşa, ca să închei un cerc, în adolescenţă am colaborat la o revistă, acum la un site care simt eu că mă reprezintă, chiar dacă de mult timp nu mai pot purta tocuri. Mă bucur să fac parte din echipa voastră! (mai întineresc şi eu puţin)

2 COMMENTS

  1. Arci, trebuie să recunosc faptul că nu am citit niciun autor maghiar până acum, iar această recenzie a ta mă face foarte curioasă.
    Felicitări și mulțumesc pentru recomandare!

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.