Colecția Cărți Romantice decembrie 2021 - Lira/Litera

Colecția Cărți Romantice decembrie 2021 – Lira/Litera

Romanele care vor fi publicate în Colecţia Cărţi Romantice în luna decembrie 2021.

Cărţile colecţiei Cărţi Romantice apar în fiecare vineri, la punctele de difuzare a presei, fără revistă.

1. NU POT SĂ NU MĂ ÎNDRĂGOSTESC de Bella Andre – 03.12.2021

Volumul cu nr. 3 al seriei „Familia Sullivan“.
  Gabe Sullivan este pompier și o salvează dintr-un apartament cuprins de flăcări pe Megan Harris și pe fiica ei. Apoi nu se mai poate gândi decât la ea. Dar Megan și-a pierdut soțul care era pilot militar și a jurat să nu se mai îndrăgostească de un bărbat cu o meserie periculoasă. Însă iarna asta s-ar putea să aducă o schimbare pentru amândoi.

2.CALEA SPRE INIMA TA de Catherine Bybee -10.12.2021

Primul volum al trilogiei Creek Canyon.
  Părinții lui Parker au pierit într-un accident în urmă cu doi ani, iar ea a renunțat la facultate pentru a-și crește frații mai mici. Acum ultimul lucru de care are nevoie e un incendiu, urmat de o alunecare de pământ care amenință să distrugă totul. Colin Hudson trebuie să protejeze proprietatea lui Parker și este atras de fata care conduce totul cu mână de fier. Acum trebuie să o convingă să-și deschidă inima; uneori e nevoie de un dezastru ca să creezi ceva nou.

3.STĂPÂNUL INIMII MELE de Mary Jo Putney – 17.12.2021

Volumul cu nr. 6, care încheie seria „Rebeli de odinioară“.
  După 12 ani, Kai Ramsay se întoarce în Scoția pentru a-și lua în primire rolul de moștenitor. Signy Matheson, sora mai mică a fetei cu care fusese el logodit îl ajută în această tranziție, dar vrea să-și urmeze visul de a deveni pictoriță. Când capriciile naturii, problemele financiare și sentimentele pe care încep să le aibă Ramsay și Signy creeaza complicații suplimentare vor reuși cei doi să dea o șansă iubirii?

4. PRIMA ȘI ULTIMA DRAGOSTE de Jill Shalvis – 24.12.2021

Volumul cu nr. 12, care încheie seria „Lucky Harbor“.
  Callie Sharpe se întoarce în Lucky Harbor și îl întâlnește pe Tanner, cel de care fusese îndrăgostită în adolescență. Amândoi au avut parte de dezamăgiri în dragoste și nu-și doresc să mai sufere. Oare pot lăsa trecutul în urmă pentru un viitor luminos împreună?

5. DRUMUL SPRE IUBIREA UNEI LADY de Caroline Linden – 31.12.2021

  Ducele și Ducesa de Wessex au plecat cu treburi, iar Viola Cavendish trebuie să organizeze o petrecere pentru câteva tinere domnișoare. Acum primește vizita neașteptată a lui Wesley Morane, lordul Winterton și a nepotului său rebel, iar o ninsoare abundentă îi lasă pe toți blocați în castelul Kingstag, cu câteva zile înainte de Crăciun. Dar Wesley și-ar dori să deblocheze doar drumul spre inima Violei…
Serii și autoare îndrăgite, povești de iubire care au loc în perioada sărbătorilor de iarnă. 

Verifică disponibilitatea Colecţie Cărţi Romantice în librăriile online: libris, elefant, cartepedialibrărie.net şi cărtureşti

Sursa Cărți Romantice

foto credit usplash.com

Colecția Cărți Romantice decembrie 2021 – Lira/Litera

2 COMMENTS

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.