Recomandare de carte
Te iubesc mai mult de Jennifer Murphy
Un bărbat egoist, trei neveste uşor de manipulat, o fiică pasionată de dicţionare, o crimă aparent perfectă şi un poliţist prins între iubire şi datorie. Picasso Lane are doar 12 ani atunci când tatăl ei, avocatul Oliver, este găsit mort în casa de vacanţă pe care familia a închiriat-o pentru câteva zile. Principala suspectă este Diana, mama lui Picasso … cel puţin până când poliţia află de existenţa lui Jewels, cea de a doua soţie a lui Oliver, şi a lui Bert, cea de a treia soţie. Văduvele susţin că nu s-au întâlnit niciodată. Picasso însă ştie mai bine. Doar îşi aminteşte de vizite misterioase în miez de noapte, de întâlniri prin parcuri şi de planuri ticluite pe la colţuri. Povestea se complică atunci când fiecare dintre cele trei femei pretinde că a renunţat în ultima clipă la planul de a-l ucide pe Oliver Lane. Aşadar, cine a săvârşit crima?
Angelologia de Danielle Trussoni
În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii.”
(Geneza, 6, 4)
Evangeline era o copilă atunci când tatăl ei a încredinţat-o măicuţelor de la mănăstirea St Rose. La douăzeci şi trei de ani, descoperirea unei scrisori din 1943 îi revelează tinerei o istorie secretă de acum o mie de ani, un străvechi conflict între Societatea Angelologilor şi nephilimi, descendenţii rezultaţi din împreunarea îngerilor cu oamenii.
Generaţii întregi de angelologi şi-au pus viaţa în slujba anihilării nephilimilor, iar misiunea lor, căreia Evangeline i-a fost de mult menită, o poartă din bucolica ei mănăstire în centrul opulenţei newyorkeze.
Angelologia, un roman care musteşte de istorie şi de personaje captivante, împleteşte tradiţia biblică, mitul orfic şi viziunea miltoniană a paradisului pierdut într-o poveste fascinantă, despre oameni obişnuiţi prinşi într-o luptă care va decide soarta omenirii.
O poveste de un fantastic sumbru. Intrigile pline de suspans şi scenele de luptă apocaliptice îi conferă o vigoare şi o vitalitate emoţionante.– Publishers Weekly
Roman deopotrivă senzual şi intelectual, Angelologia este un thriller teribil de inteligent, mai degrabă în stilul lui Umberto Eco decât al lui Dan Brown, însă fără sentimentalismul confuz al elogiilor New Age sau al tratatelor catolice. (…) Pusă în scenă cu vivacitate, Angelologia est plină de imagini aproape cinematografice, are o eroină energică şi adaptabilă şi un personaj negativ de o cruzime elegantă. – The New York Times
Roman tradus în 31 de ţări
Imperiul pierdut de Clive Cussler
Soţii Sam si Remi Fargo, eroii din Aurul spartanilor, se întorc într-o nouă aventură palpitantă.
În timp ce fac scufundări în Tanzania, Sam şi Remi Fargo descoperă un clopot aparţinând navei Shenandoah, de mult dispărută. Ei trebuie să găsească o modalitate de a-l recupera, fără să atragă atenţia guvernului tanzanian, dar o forţă mult mai puternică este angajată în aceeaşi vânătoare de comori. Un partid politic mexican în plină ascensiune, ai cărui membri se mândresc cu faptul că provin direct din suveranii azteci, intenţionează să găsească artefactul, deoarece conţine un secret care i-ar putea distruge. Prin Africa, Anglia, pădurile tropicale din Nouă Guinee, insulele Kurile, pe coastele vulcanului Krakatoa şi în inima junglei mexicane, soţii Fargo şi adversarii lor nemiloşi îşi continuă goana, dar câştigători nu pot fi decât unii dintre ei. Iar pedeapsa pentru eşec este moartea.
Un nou thriller care te ţine cu sufletul la gură, o nouă serie de aventuri de la maestrul suspansului, Clive Cussler!
Romanele lui Cussler sunt publicate în peste 40 de limbi, în mai bine de o sută de ţări ale lumii.
Un dans cu un duce de Tessa Dare
Un proprietar de cai chipeș și singuratic, Spencer Dumarque, al patrulea duce de Morland, este membru al exclusivistului Club al Armăsarilor, o organizație atât de selectă, încât nu are decât zece membri – deși norocul poate ajuta pe oricine să obțină această calitate. Iar Spencer este un bărbat foarte norocos, pe lângă faptul că are o obsesie pentru un cal foarte valoros, un secret întunecat și, mai nou, renumele de Ducele de la Miezul Nopții. În fiecare noapte, își alege o parteneră pentru un vals fascinant, care face femeile să viseze. Dar nici una dintre doamne nu-i captează atenția și nimeni nu-l fascinează vreodată pe duce – până în clipa în care Lady Amelia d’Orsay își încearcă norocul.
Într-un moment de disperare, tânăra de o frumusețe ieșită din tipare îl invită pe duce la dans și, fără să-și dea seama, îi fură inima. Când Amelia îi cere să-i șteargă datoria la cărți a fratelui ei, nu își imaginează nici o clipă că jocul său inteligent va conduce spre o pasiune înflăcărată și o cerere în căsătorie neobișnuită. Cu toate acestea, Spencer este un bărbat plin de mister, care ar putea fi implicat în uciderea șocantă a bărbatului care a fondat Clubul Armăsarilor. Oare Amelia își va risca inima în acest pariu nechibzuit sau va câștiga o iubire nemuritoare?
Pentru Julie, viaţa părea perfectă – un soţ iubitor, o fetiţă de şase ani şi o casă elegantă în suburbii. Soţul ei, Henry, pasionat de gastronomie, lucra intens la o carte de bucate despre umami (termenul japonez pentru savoarea desavârşită).
Într-o după-amiază, Henry se prăbuşeşte pe podeaua din bucătărie şi moare. La câteva luni după moartea lui, când Julie crede că începe să-şi revină din durere, ea află că soţul, care o iubise aşa de mult, i-a fost infidel.
Reconstituind viaţa secretă a soţului, momentele în care Henry o minţea, Julie caută răspunsuri la întrebari legate de cuplu, dragoste, trădare, dar şi de ideea de perfecţiune în jurul căreia gravitează existenţa femeilor din ziua de azi.
Perfecţiune este povestea sinceră şi emoţionantă a călătoriei scriitoarei Julie Metz de la haos spre renaştere, povestea acceptării unor adevăruri dureroase, astfel încât propria viaţă să merite din nou să fie trăită. Oricine a avut experienţa unei relaţii nefericite se va regăsi, cu siguranţă, în aceste pagini.
Promisiunea de Johanna Lindsey
Identități ascunse, secrete de familie și o iubire care trebuie să încheie o dispută veche de jumătate de secol
Unele tinere se căsătoresc pentru bani sau statut social, puținele norocoase se mărită din dragoste, dar Tiffany Warren trebuie să facă acest pas pentru a pune capăt unui conflict care durează de generații. Ca să respecte promisiunea făcută cu mult timp în urmă de mama ei, Tiffany acceptă fără tragere de inimă să călătorească în Vestul Sălbatic pentru a-l întâlni pe tatăl ei, de mult înstrăinat, și pe cel sortit să-i fie soț, Hunter Callahan, totodată fiul cel mare al celui mai înverșunat dușman al familiei Warren. Căsătoria celor doi reprezintă soluția tuturor neînțelegerilor dintre cele două clanuri. Tiffany însă vrea să amâne cât mai mult momentul reîntâlnirii cu tatăl ei, și soarta îi oferă ocazia la care a sperat – printr-un concurs de împrejurări, ajunge să fie confundată cu Jennifer Fleming și angajată ca menajeră la familia Callahan. Astfel, ea va putea să-l cunoască pe viitorul soț cu adevărat și să obțină toate argumentele pentru a refuza un mariaj care, consideră ea, nu are nici cea mai mică șansă să fie fericit. Curând însă, descoperă că Hunter Callahan este cel mai fermecător bărbat pe care l-a întâlnit vreodată, iar acesta pare la fel de vrăjit de noua „menajeră”. Pasiunea dintre ei este tot ce și-a dorit vreodată Tiffany – dar cum se poate acum căsători cu un bărbat
Numele vântului de Patrick Rothfuss
Într-un târguşor uitat de lume, hangiul Kote duce un trai searbăd, învăluit de întreita tăcere a Pietrei de Hotar. Lucrurile se schimbă însă când la han îşi face apariţia Cronicarul, un învăţat hotărât să scoată la lumină trecutul misterios al hangiului. Căci Kote este nimeni altul decât Kvothe, cel mai mare (anti?)erou al vremii sale, alchimist priceput, ibovnic iscusit şi muzician desăvârşit, Kvoth Neînsângeratul, Kvothe Ucigaşul-de-Regi. Dornic să lămurească adevărul din spatele propriei legende, Kvothe îşi deapănă povestea, de la copilăria într-o trupă de artişti ambulanţi şi anii de mizerie petrecuţi ca orfan pe străzile unui oraş înţesat de primejdii până la nemaipomenitele peripeţii ca învăţăcel la marea Universitate, locul unde ştiinţa se împleteşte cu magia. Iar, dincolo de toate pluteşte o abia-ghicită ameninţare… Marcând debutul literar al lui Patrick Rothfuss, „Numele vântului” este mai mult decât un roman fantasy: bildungsroman, satiră academică şi poveste de dragoste, cartea va captiva imaginaţia cititorilor de toate vârstele.
Adevărata dragoste de Jude Deveraux
La terminarea facultății, Alix Madsen află cu surprindere că Adelaide Kingsley, o prietenă de familie, i-a lăsat moștenire, pentru un an, dreptul de a fi stăpâna unui încântător conac pe insula Nantucket. În schimb , Adelaide are o cerință neobișnuită – Alix trebuie să rezolve misterul straniei dispariții a uneia dintre femeile din neamul Kingsley, petrecute însă cu mai bine de două secole în urmă. În plus, Alix trebuie să se confrunte și cu arogantul – și extrem de atrăgătorul – arhitect Jared Montgomery, moștenitorul de drept al conacului.
Ceea ce Alix nu știe este că legăturile propriei familii cu cea a lui Jared sunt mult mai apropiate și mai îndelungate, așa că Jared primește misiunea să aibă grijă de ea cât timp se află pe insulă – lucru deloc dificil, având în vedere pasiunea de netăgăduit care se naște între ei. Viețile lui Alix și Jared se dovedesc strâns împletite cu soarta tulburătoare a strămoșilor lor, iar cei doi trebuie să descopere calea de a îndrepta greșelile trecutului pentru a găsi speranța pentru propriul viitor… și pentru adevărata dragoste.
Fulger în plină vară de P.G.Wodehouse
Castelul Blandings se scaldă într-o lumina dulce, dar pentru unii dintre locuitori săi deja se întrevăd norii negri de furtună. Îndrăgostit de Sue Brown, Ronnie trebuie să îşi convingă unchiul, Lordul Emsworth, să îi cedeze o parte maricică din avere, înainte de nuntă. Între timp, scorpia de Lady Constance Kreeble încearcă din toate puterile să îşi convingă fratele să nu publice memoriile despre tinereţea sa aventuroasă, provocând astfel un scandal în lumea aristocratică. Între ei se ţese o poveste a intrigilor şi a trădării, pigmentată de mici picanterii, precum furtul senzaţional al unui porc „laureat cu medalie”, un copoi viclean şi afaceri amoroase ba rupte, ba reluate mai puternic.
Între dorinţă si pericol de Linda Howard
Acest al şaselea roman al reputatei autoare LINDA HOWARD, inclus în topul bestsellerurilor din ziarul New York Times, dezvoltă o temă deosebit de interesantă: personaje foarte puternice, capabile să-şi controleze sentimentele – precum cei care lucrează în temute servicii secrete – sunt, în ultimă instanţă, şi ei oameni ca toţi oamenii, astfel încât atunci când sunt prinşi în mrejele iubirii adevărate nu mai au nici o scăpare. Frumoasa agentă Niema participă la o misiune extrem de periculoasă, fiind infiltrată într-o reţea teroristă, alături de John Medina, un celebru agent CIA. În vîrtejul unor evenimente de-a dreptul dramatice, cei doi înţeleg că nu pot trăi unul fără celălalt. O carte plină de suspans şi pasiune, în stilul binecunoscut al Lindei Howard.
Hoţul de trupuri de James Bradley
Londra, 1826. Gabriel Swift studiază cu Edwin Poll, cel mai mare anatomist londonez. Atras în jocurile lui Lucan, adversarul maestrului său şi temut profanator de morminte, stăpânul absolut al comerţului cu cadavre, tânărul decade şi ajunge să cunoască violenţa şi depravarea lumii interlope, în care – va descoperi – a lua viaţa cuiva este incredibil de uşor. După zece ani, un cu totul alt om predă lecţii de desen în colonia australiană de deţinuţi New South Wales şi, în timpul liber, pictează păsări. Când se îndrăgosteşte de una dintre elevele sale, înţelege că nimeni nu poate scăpa de trecut şi că, adesea, cele mai îngrozitoare temniţe sunt cele în care ne zidim singuri.
Un thriller gotic captivant, o evocare a atmosferei încărcate de mister din Londra victoriană şi totodată povestea emoţionantă a unui destin marcat de brutalitatea unei lumi în care totul este de vânzare. Dickens s-ar fi simţit aici ca acasă.
„Îmbină atmosfera sumbră şi fascinantă a genului horror cu meditaţia profundă asupra unor teme metafizice.” (Sydney Morning Herald)
Irezistibile tentatii literare! Multumesc Yasmy pentru recomandarile facute! Cartile de la Iubiri de poveste si cea de Linda Howard le-am citit, pe celelalte nu, dar le-am retinut!
Imi plac recomandarile tale! Am citit doar doua dintre ele, cartile aparute la Iubiri de poveste. Multumesc Iasmy!