Metropolis – Partea a treia – Monica Ramirez – recenzie
Metropolis – Partea a treia – Monica Ramirez – recenzie
Titlul : Metropolis – Partea a treia
Autor: Monica Ramirez
Editura : GEMSTONE BOOKS
Anul apariției: 2026
Nr. de pagini: 668
Colecția : SF & Distropie
Viața te pregătește pentru o singură întrebare, deși rareori o auzi la timp: ce din tine merită dus mai departe când lumea care te-a făcut posibil nu mai poate continua?
Restul e zgomot și ruină. Restul rămâne în urmă.
Într-o lume devenită brusc potrivnică vieții și unde previziunile pentru următorii ani vorbesc despre o Terra ce ajunge de nelocuit, ipoteza că pământul intră într-un spasm de extincție cu accelerare rapidă capătă contur și devine posibilă în mediul real. Pierderea continentelor care vor dispărea complet sub ape va fi urmată de furtuni gigantice declanșate de cutremure subacvatice devastatoare. Dezastrele provocate de acestea vor face imposibilă viața și în ecosistemul marin, această lume care altădată era considerată propice vieții și un posibil refugiu pentru generațiile viitoare. Un aspect întâlnit în toate călătoriile desprinse din romanele autoarei Monica Ramirez, îl constituie partea de documentare extinsă, amănunțită și pe înțelesul fiecăruia, regăsită în paginile acestora și completată într-un mod ingenios cu întâmplări din povestirile ce le conțin.
Evenimente scăpate de sub control, mișcări tectonice de o amploare ce aduc sfârșitul mai aproape de fiecare dată, tsunami gigantici și nori de cenușă toxică sunt doar o parte dintre calamitățile regăsite în primele capitole, iar rezultatul oferă, în viziunea mea, cuvântul captivant o nouă definiție.
Pe lângă toate acele dezastre ce par să evolueze într-un ritm alert și într-o direcție fatală pentru puțini supraviețuitori ai planetei, acești eroi ai propriilor vieți trebuie să înfrunte un nou pericol, un virus ce transformă o bacteria fosforescentă într-o ucigașă care lasă în urma sa doar otravă. Norii de toxine purtați de vânt au transformat aceste bacterii în organisme letale care distrug viața terestră. Din momentul descoperirii, au constat cu stupoare că au la dispoziție doar o săptămână pentru eradicarea acestui ucigaș de planete. După acest interval de timp terifiant, lumea pe care o cunoaștem nu va mai exista.
Sentimentul că evoluția fiecărui personaj ne apropie mai mult de umanitate și de tot ce implică aceasta este unul extrem de plăcut și menține un soi de optimism cititorului pe parcursul episoadelor unde expresia ”fără scăpare” pare să devină definiția viitorului pentru întreaga omenire.
Un cristal denumit în trecut ”o bucată din magia soarelui“ și care pare să schimbe legile gravitației având puterea de a face lucrurile să plutească, schimbă direcția povestirii noastre și aduce elemente noi dar și temeri noi. Micro-organisme autonome și complet independente, xenoboții, se folosesc de pilonul format de aceste cristale ciudate și creează o minte colectivă care începe să-i coordoneze și care, în scurt timp, declară război omenirii ca urmare a demersurilor întreprinse de aceasta pentru eradicarea lor. Fiecare echipaj format din puțini supraviețuitori are o misiune clară de îndeplinit, ei continuând să lupte cu armele de care dispun și care deseori se dovedesc ineficiente.
…. Nu se îndreptau spre nicăieri, nu mai exista niciun port care să-i primească, timpul se întindea în vieți întregi care treceau într-o clipă.
Într-o lume prinsă în ruinele sale, autoarea ne oferă și momente de tandrețe cărora nu le lipsește gingășia acelor gesturi care ne vorbesc de puterea sentimentelor, o alinare fragilă și un refugiu temporar când mâine rămâne o necunoscută.
Dacă în USS Ghost, amiralul Wallace și curajosul echipaj al acestuia încearcă să deslușească misterele din spatele pragurilor tectonice și magnetice ale fluxurilor paralele și motivele reale ale degradării pământului, echipajul de pe M.V. Metropolis câștigă un avantaj nesperat prin inventivitate. Aici Cally Evans reușește să extragă ulei din alge, acesta urmând să fie transformat în biocombustibil pentru motoare, oferindu-le astfel libertatea de mișcare atât de necesară pentru supraviețuire.
Echipajele de pe submarinul Ambush, petrolierul Oryole și crucișătorul USS Cunning sunt prinse într-un plan de atac, sperând să descopere zona în care bănuiau că se află laboratorul preluat ostil de persoana responsabilă pentru toate aceste catastrofe și anume, Erica Nordlung. Convingerea acestora că soluția remedierii problemelor cu care se confruntă întreaga planetă se găsește aici devine din ce în ce mai viabilă. Ce descoperă la finalul demersurilor constituie o nouă situație cu care trebuie să rezoneze, un alt mister și o nouă luptă pentru un viitor incert.
O posibilă rezolvare a extincției omenirii o constituie o anomalie naturală deja existentă, un tunel spațiu-timp denumit simplu portal. Dificultatea folosirii acestuia constă în deschiderea lui și menținerea în forma care permite trecerea întregii flote constituite din supraviețuitorii planetei. Trecerea este posibilă doar dacă este percepută ca un singur corp uriaș, nu ca mii de obiecte separate. Acest lucru se poate realiza prin trei acțiuni făcute simultan și anume: reducerea gradientelor de timp dintre navele ce urmează să treacă, o amortizare a forfecării spațiale și menținerea masei flotei în aceiași buclă de geometrie. Niciuna dintre acestea nu poate fi realizată ușor, este nevoie de ajutorul tuturor în găsirea soluțiilor și implementarea acestora cu puținul rămas.
Împreună suntem mai puternici, o lecție pe care deseori o uităm și pe care aceste pagini o redau în culorile unei noi lumi pe valurile altor mări și sub un cer pe care umanitatea nu-l recunoaște încă…
Corpul portalului poate rămâne deschis în cazul în care Cunning pierde sincronizarea chiar și pentru o fracțiune de secundă, dar bula se dezintegrează. Dacă se întâmplă asta în timpul traversării, flota nu mai trece compact. Se rupe. Unele nave pot fi aruncate în afara volumului și altele pot întra pe geometrii diferite ori pot fi sfâșiate de gradientele de forfecare. În clipa în care pierdem coerența, nu mai există evacuare, ci dezastru.
Convingerea că o ecranizare a seriei Metropolis ar avea ca rezultat un film de excepție este confirmată din plin și în această ultimă parte. Proporțiile pe care aventura le capătă sunt dincolo de imaginație și, deseori, te lasă fără cuvinte iar partea de analiză trece la alt nivel de înțelegere. Îmi plac sentimentele pe care această lectură le trezește în mine, paleta lor este greu de transpus în cuvinte, tot ce pot să spun este că pe perioada lecturii acestei aventuri am devenit parte din ea, un personaj tăcut, emotiv până la lacrimi, prins în ruinele acestei lumi și îndrăgostit de personajele ei și de aceste cuvinte care le-au dat viață. Recomand cu mult drag!
Nimeni nu a trăit cu adevărat vreodată dacă n-a murit puțin mai întâi.
