Regatul Podului – Danielle L. Jensen – Editura Storia Books – recenzie

Regatul Podului – Danielle L. Jensen – Editura Storia Books – recenzie

by -
1
Regatul Podului - Danielle L. Jensen - Editura Storia Books - recenzie

Regatul Podului – Danielle L. Jensen – Editura Storia Books – recenzie

Titlu: Regatul Podului

Titlu original: The Bridge Kingdom

Traducere: Maria-Madalina Badea

Editura: Storia Books
Anul apariției: 2023
Număr pagini: 432

Gen: Fantasy Romance 

Ce se întâmplă dacă te îndrăgostești de cel pe care trebuie să-l distrugi?

  După cum bine știți, devorez cărțile de la Storia Books și nu de puține ori mi-am declarat admirația față de această editură. Indiferent că a fost vorba de un roman young adult, fantasy, de aventură sau de dragoste, lectura s-a dovedit una extrem de interesantă. Fiecare poveste în parte a reprezentat pentru mine o călătorie fascinantă, intensă și profundă. Așadar, nu e de mirare că romanul ,,Regatul Podului” mi-a sărit în ochi în timp ce răsfoiam site-ul celor de la Cartepedia. N-am vrut să aflu părerea cititorilor, nici măcar nu am citit descrierea, dar știam că mi-l doresc nespus de mult. Am riscat și bine am făcut. 

  Ritmul alert al acțiunii, încercările la care au fost supuse personajele, modul cum s-au succedat evenimentele, povestea de dragoste dintre cei doi dușmani, Lara și Aren, dar și temele abordate, precum trădarea, manipularea, spionajul politic, m-au făcut să citesc această carte într-o singură zi. Am descoperit o lume interesantă, plină de tensiune, aflată în pragul războiului. Misterul care înconjura Regatul Podului, secretele și minciunile care puneau în pericol relația dintre Lara și Aren, dar și sentimentele celor doi, au fost bine împletite în complot.

  Nu pot spune că povestea este wow, pentru că mi s-a părut cam dur și întunecat punctul de pornire, iar caracterul dual al protagonistei m-a determinat, în fază incipientă, să simt față de ea o vagă senzație de respingere. Mi-a luat ceva timp să-i înțeleg modul de gândire și să empatiez cu ea. La un moment dat, mi-am pus întrebarea dacă eu aș fi procedat ca ea, iar răspunsul a fost afirmativ. În esență, Lara Veliant, prințesă a Maridrinei, a trăit o viață întreagă crezând că Ithicana este un regat avid de putere care vrea să cucerească Maridrina și că Aren Kertell din Regatul Podului, noul rege al Ithicanei, este un asupritor nemilos, care își folosește puterea asupra comerțului pentru a-i supune, controla, distruge și înfometa poporul. Totul de dragul profitului. Ceea ce i s-a spus în copilărie a fost o minciună menită să alimenteze o ură iraţională față de Ithicana și i s-a implantat un fals sentiment de dreptate.

  ,,Ithicana va plăti pentru crimele împotriva poporului maridrinian, iar când va termina cu regele ei, el avea să facă mai mult decât să se încline. 

  Avea să sângereze.”

  Lara este vicleană, tăioasă, nemiloasă, are un temperament sălbatic şi o limbă cât se poate de ascuțită, iar loialitatea ei este neclară la început. Uneori permite părţii întunecate, obscure și egoiste a sufletului ei să iasă la suprafaţă. I-am găsit multe defecte, dar i-am apreciat inteligența, puterea și loialitatea față de oamenii ei.

  În schimb, Aren este un personaj cu un suflet atât de frumos, încât nu ai cum să nu îl iubești. Contrar opiniilor regatelor vecine, nu este de fapt atât lipsit de scrupule încât să dorească moartea unor suflete nevinovate. Cu toate că a fost silit să ia de mireasă o fată pe care nu o alesese și pe care nu o cunoscuse niciodată, el a tratat-o pe Lara ca pe o adevărată soție și a vrut ca ea să fie iubită de poporul lui. Iar acest lucru îi va îngreuna misiunea Larei, îi va fi greu să comploteze împotriva lui Aren și o va pune să aleagă între datorie și dragoste.

  ,,Căsătoria ta va fi primul pas spre construirea unei alianțe adevărate între popoare. Vei conduce prin exemplu și, prin acest lucru, vei demonstra că Ithicana face mai mult decât să supraviețuiască prin comerţ.”

  Povestea se concentrează în jurul unui pod străvechi, acesta reprezentând singura rută comercială într-o lume devastată de furtuni. Regatul care îl deține – Ithicana – are toată puterea și se îmbogățește în timp ce privează de resurse tărâmurile rivale, inclusiv Maridrina. Deși există un acord de pace între Ithicana și Maridrina, cele două popoare se detestă din cauza acțiunilor nemiloase ale monarhilor inamici.

  Silas Veliant, regele Maridrinei, a încercat de multe ori să distrugă Regatul Podului, cu  asasini, cu războaie, cu blocade, cu mijloacele pe care le-a avut la îndemână, dar fără succes. Însă nu s-a dat bătut. A așteptat vreme de cincisprezece ani, a investit o avere și viețile a douăzeci dintre fiicele lui în încercarea de a obține podul. Și-a crescut fiicele în mijlocul deșertului, le-a supus unui antrenament dur, timp de cincisprezece ani, pentru a fi spioni, pentru ca să doboare Regatul Podului din interior. Fata care avea să fie cea mai iscusită în luptă și cea mai strălucită strategă, cea mai talentată în arta amorului, va fi oferită ca mireasă noului rege al regatului Ithicana. Iar viitoarea regină a Ithicanei va trebui să-l seducă pe regele Aren prin orice mijloace. Să-l convingă că este lipsită de viclenie și sinceră. Să-i câștige încrederea cât își folosește poziţia la curte pentru a-i afla toate slăbiciunile, până în momentul în care îl va trăda.

  Spre deosebire de surorile ei, Lara știe că tatăl lor intenționează să-i permită doar uneia dintre ele să părăsească complexul, pe viitoarea regină a Ithicanei, dar face în așa fel încât să fie ea aleasă. Cunoaște greutăţile pe care le îndură poporul sub robia Ithicanei privind comerțul. Dușmanul lor trebuie doborât, iar dintre toate surorile ei, ea e singura capabilă să o facă.

 ,,Regele Aren își va da seama mult prea târziu de pericolul în care se află. În pat cu o văduvă neagră.”

  Însă, în timp ce cercetează discret noua ei casă, în căutarea oricăror indicii care ar putea ajuta la planificarea invaziei maridriniene, Lara descoperă că Aren nu este deloc așa cum s-a așteptat să fie și că povestea despre ticăloşia Ithicanei fusese exagerată şi prezentată astfel pentru a le transforma pe fete în fanatice, cu un scop clar: distrugerea asupritorului Maridrinei. Ea începe să-și pună la îndoială convingerile, însă vrea să-și salveze oamenii de la înfometare, așa că trebuie să-și termine misiunea. Ce decizie va lua Lara? Ce reacție va avea Aren când va afla că soția lui este o mincinoasă și o trădătoare?

,,- Inima regatului nostru este prinsă între Deşertul Roşu și Mările Furtunoase, cu Podul Ithicanei drept singura ruta sigură. Nici deșertul, nici marea nu se pleacă în faţa vreunui stăpân, iar Ithicana… mai degrabă ne-ar vedea poporul sărăcit, înfometat și distrus decât să permită un comerţ liber.”

Cartea este disponibilă pentru comandă pe cartepedia.ro

Recenzii cărți

***Alina Geambaşu (Alina)***Simplă și complicată în același timp, prudentă și încăpățânată. Compar nevoia de a ști, cu desfășurarea unui mecanism și refacerea lui piuliță cu piuliță pentru a vedea cum funcționează. Când ceva mă depășește, mă simț ca David înainte de întâlnirea cu Goliath, când constată că a uitat să-și aducă praștia. Marea mea pasiune este literatura fantasy, romance și thriller. Posesoare a unei imaginații debordante, reușesc cu ușurință să mă transpun în pielea personajelor din cărți. Din postură de vrăjitoare mai am de lucru cu vrăjile.

1 COMMENT

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.