10 dorințe nebune ce merită experimentate (leapșă)

    Atmosfera estivală mă bântuie, mă îmbie și îmi șoptește la ureche: îndrăznește, ieși din capace, știu că poți. Chiar nu știu cum am ajuns la această provocare, dar de îndată ce s-a aprins beculețul a trebuit să îi dau glas. Știți de ce? Mi se pare ca o revelație și cred că ar fi timpul să avem încredere în instincte și să depășim barierele.

   Pentru o clipă faceți abtracție de fobiile pe care le aveți, dar și de consecințe și faceți o listă cu zece dorințe nebune pe care doriți să le puneți în valoare.

    Eu mi-am ignorat temerile, am închis ochii pentru o clipă și m-am lăsat dusă de val.

Things To Do
   1. Salt cu parapanta sau cu parașuta, dar nu oricum, ci alături de un profesionist.

    Întotdeauna am dorit să văd lumea de sus, să simt adrenalina și vântul care mă cheamă. Normal că nu vreau să dau colțul cu var, doar că sună atât de cool să te arunci în gol de nebun, încât am trecut ca și prioritate esențială.

   2. Să fiu copilot într-un avion de luptă

    Din moment ce nu voi fi în stare să îl pilotez singură vreodată, am vrut să fiu în față și să admir peisajul. Poate vă aduceți aminte de Ugly Love, acolo erau în centrul atenției un pilot și un răsărit, n-aș merge atât de departe cu gândurile, dar un prim plan cred că se poate.

   3. Să am acces timp de o zi la antrenamentele care le organizează trupele speciale, gen SRI sau o organizație profesionistă precum Elite.

Seria Alina Marinescu-foto

    Cei care ați descoperit seria Alina Marinescu știți că misiunile sunt descrise minuțios, precum în filmele de acțiune, ceea ce mă determină să cred că atmosfera este alta când vezi cu ochii tăi. Dacă tot are la bază fapte reale, atunci măcar o dată în viață să fiupărtașă la o zi aparte, împreună cu cei care fac din umbră atât de multe sacrificii.
Pentru a reuși, cred că va trebui să îi scriu președintelui României, să îmi dea adresă oficială cu acces la „spionat”. Ar fi inedit să scriu după un articol cu și despre forțele noastre speciale. Ehe, multe mai vreau eu, dar dacă am vrut nebunie, atunci să continuăm provocarea.

  4. Să ajung în Sahara și să merg cu cămila

Poate fi o dorință banală, dar în cărți sau filme totul pare amuzant, iar eu vreau să fiu la înălțime din nou, de data aceasta pe un animal cu cocoașă. Nu-mi place să mă bronzez, însă acolo ești atât de învăluit în pânze încât chiar nu are importanță ce pretenții mai ai.

   5. Scufundări

   Am fobie de apă, dar poate că o ținută specială și vreo câțiva oameni care vor să facă același lucru îmi vor da curaj să depăsesc și acest moment critic. Orice pas este important, iar eu visez la clipa când voi cuceri adâncurile cu privirea. Normal că nu voi căuta Titanicul pe fundul oceanului, dar vreo câteva pietre, alge sigur găsesc pe acolo, măcar pentru albumul foto. Cei care sunteți curajoși puteți visa la rechini sau crocodili, eu rămân la stadiul acesta nevinovat.

   6. Să conduc o mașină de formula 1, dar una modificată, așa cum se văd la Campionatele Mondiale.

   La TV sunt atât de simple mașinuțele și ușor de manevrat, încât cred că aș fi în stare să probez un asemenea specimen. După ce termin cursa mă așteptați cu șampania ca să o savurăm de bucurie. Acum intervine partea importantă, oare am nevoie de permis?

  7. Îmi plac țările exotice și nunțile tradiționale. Visez să ajung în India și să particip la o nuntă.

    După atâta adrenalină, merit puțină distracție și India este locația perfectă. Nu sunt o împătimită a filmelor de la Bollywood, dar mă captivează spectacolul care îl creează în jurul lor. Pare să fie o întreagă artă, iar eu vreau să fiu părtașă la derularea evenimentului… pas cu pas. Normal că se impune să port și un sari indian.

   8. Să scriu o carte și să o lansez pe wattpad, dar sub pseudonim.

    În jurul meu sunt atât de multe persoane care își manifestă talentul încât aș scrie și eu o carte, fie ea și una jalnică. Poate îmi vine inspirația peste vreo 10 ani și dacă mai există wattpad și Harry Style (știți că majoritatea coperților și personajelor au legătură cu acest bărbat care cântă în trupa One Direction), atunci sigur voi da curs gândurilor (în acest moment sunt la dospit). Între timp cred că mă descurc bine în ipostaza de a analiza operele altora, mi se pare distractiv acest rol.

    9. Curs de design interior 

    O parte din voi știți că uneori mă bântuie talentul și confecționez diferite obiecte handmade. Unele au fost reușite, altele doar m-au chinuit și au rămas într-un stadiu incert. De data aceasta vreau să fac ceva aparte și să urmez anumite cursuri care poate mă vor ajuta să duc mai departe pasiunea pentru frumos.

    10. După atâta aventură îmi doresc puțină culoare în viața mea și să mă vopsesc albastru sau turcoaz

    Ar fi inedit să îmi vopsesc părul într-o nuanță puternică. În cazul în care mă voi plictisi de ea voi accepta provocarea lansată de soțul meu, să mă tund scurt și să optez pentru un tatuaj sexy… pe cheliuță 🙂 Hmm, ce părere aveți? Voi ce culoare ați alege pentru a vă revoluționa coafura?

    Aș dori să provoc la această leapșă pe câteva persoane care îmi vin în minte și le urmăresc activitatea cu plăcere. Oricine este liber să preia leapșa și să provoace la rândul lui pe altcineva.

– Cosmin-Mes passions

– Laura Apetroaie-Bookcaffe

– Diana Neață-Illusion’s Street

– Alexandra Ali- Life is but a dream

Cuvinte Vrăjite

– Roxi Adina-Gânduri despre cărți

Surse foto: pinterest.com și facebook Monica Ramirez

Review overview
5
Drăgan Milica (Mili) - Membru Fondator / PR / Editor coordonator - Admin. grup Facebook - Literatura pe tocuri

33 COMMENTS

    • Vero, hmm, si tu esti curajoasa, n-am ce zice. Multumesc, chiar imi doresc, desi am emotie la cea cu d-nul presedinte. locco_smiley_32 Sigur primesc un raspuns din acela evaziv: Ne pare rau, nu a putut fi alocat. =))

  1. Cred ca poti sa incepi cu vopseaua albastra. 🙂 Putin curaj, Mili! Daca l-am facut eu mov, poti sa-l faci si tu albastru. Restul … vine de la sine. Ai sa vezi cum albastrul atrage si camila, si SRI -ul instant. 🙂

    • Mara, da, sa stii ca va fi un pas foarte important, de aceea l-am lasat ultimul. Mostenesc de la mama culoare naturala placuta, ceea ce ma indeamna sa fiu nebuna pe jumatate =)) =))
      Deja iau in calcul ca vor atrage ca un bumerang numai lucruri bune. locco_smiley_4

  2. Vaiii, ce leapșa frumoasă; sper să ajungi să faci tot ce ți-ai propus!
    Abia aștept să o fac și eu, mulțumesc de nominalizare! 😀

    • Roxana Baciu vara aceasta are nevoie de un look nou, dar si de energie pozitiva. Sunt tare curioasa ce planuri ai pentru viitor.
      Placerea a fost de partea mea.

  3. Uf! locco_smiley_37 Si eu as vrea sa iau parte la o nunta mai „altfel”. Sunt curioasa in privinta traditiilor si a obiceiurilor. Si daca ai vrea sa iti vopsesti parul, turcoaz este culoarea!

  4. Raluca Nicoara, mereu mi-au placut nuntile altfel, iar India chiar ar fi ceva inedit. Nu ma intreba de ce, dar prea se distreaza oamenii aceia intr-un anume fel. :)))
    Multumesc si pentru culoare, recunosc ca ma simt atrasa de ea, darrr inca mai oscilez.

  5. Merci pentru leapșă, sis locco_smiley_37

    Prin deșert vreau și eu să merg :)) Hai să însoțim împreună cu o caravană prin deșert :)))

  6. Interesanta lista. Ar trebui sa ma gandesc si eu, dar cred ca ma simt bine in „zona mea de confort”…

    • Eva Anca stiu ca pare bizar, dar si eu am fobii destule, insa de data aceasta am zis ca trebuie sa risc si sa le ignor.
      Daca ai iesi 5 min din zona de confort ce ai dori sa faci?

  7. Ce tare esti!!!! locco_smiley_10
    Recunosc ca eu nu as avea atata curaj 🙂
    Prefer o „moarte” linistita locco_smiley_15

    • Arci daca ai fi facut o lista, sigur puneai in capul listei ceva periculos.
      Legat de provocare, vom vedea. Important este sa ne distram, sa ne facem de cap in scris. 🙂

    • Diana, ce provocari faine ti-ai trecut pe lista. Mereu ma uimesti cu cate ceva. 🙂 Vreau si eu sah, casa la malul marii si multe plimbari prin tara. 🙂 In rest ma duc la fund ca toporul pentru ca stiu sa inot de ma doare capul :))))

    • Multumesc Roxana pentru atentionare. Acum dau o privire ca sa vad ce ai realizat. 🙂 Daca sa te invidiez sau nu

  8. imi plac dorintele taler!sincera sa fiu multe le aveam si eu cand eram mai tanara,asa ca faceti-va de cap pana puteti.

  9. Oau!!! Ceva de pe lista ta am văzut, dar e top secret 🙂 ))))
    Din tot ce ai enumerat, cursul de design interior mi se pare singurul pe care l-aș face în toamna aceasta 😀

    • Yehh, vreau si eu la curs, dar uite ca in orasul meu dai cu prastia si nu prinzi decat iluzii.
      Sa ma anunti cum este, macar sa te invidiez.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.