Fete in rosu si alte povestiri politiste de Daniel Timariu

Fete in rosu si alte povestiri politiste de Daniel Timariu

„Nu te lua după aparențe. Sunt niște mașini de ucis și o vor face cu suplețea unei pantere!”

 

Fete în roşu şi alte povestiri poliţiste de Daniel Timariu

Editura: Tritonic

Colecția Mystery & Thriller

Anul aparitiei: 2016

Număr pagini: 240

Gen: Polițist, Thriller

      O colecție de povestiri polițiste ce îl au în centru pe inspectorul Ovidiu Danelescu. „Fete în roșu este una dintre ele, ce dă titlul întregii colecții.

     Până acum nu am mai citit nimic scris de Daniel Timariu, dar acest volum mi-a plăcut și chiar doresc să mai citesc ceva în același stil. Meritul autorului este cu atât mai mare cu cât specialitatea sa nu este literatura polițistă, ci S.F.-ul.

    Așa cum spune și autorul într-un interviu, volumul de față este alcătuit din mai multe întâmplări din viața unui inspector de poliție. Inspectorul Danelescu. Ovidiu Danelescu. Pot spune că mi-a plăcut personajul și că aș dori să mai citesc alte cărți avându-l ca protagonist.

    Danelescu are o relație cu jurnalista Laura Mederle, cu care și colaborează în mai multe cazuri. Ce-mi place cel mai mult la Danelescu? O să râdeți, dar obiceiul său de a se opri întotdeauna la un chioșc de pe Magheru, unde comandă de fiecare dată câte 2 pahare de cafea. Nu, nu bea cafeaua cu cineva, cum probabil vă așteptați, ambele cafele sunt pentru el. De ce-mi place acest obicei, atât de condamnat de iubita lui, Laura? Pentru că redă normalitatea, cotidianul, ideea că într-o zi, trecând pe Magheru, poți da peste inspectorul Danelescu, bându-și cafeaua (sau cafelele). Și… probabil pentru că și eu sunt o mare amatoare de cafea și mă identific cu personajul.

     „Fete în roșu”, „Sinucigașa de la Royal”, „Doamna Minculescu”, „Scrisorile”, „Atentatele”, „Dublă crimă” ne vorbesc despre subiecte mai mult sau mai puțin comode, cum ar fi prostituția, traficul de organe, corupția… Prostituate, copii ai străzii, simple noțiuni pe lângă care trecem nepăsători. Cu siguranță, tocmai de aceea aceste grupuri de persoane devin ținte. Ținte pentru ce? Veți afla din carte.

Acțiunea este redată pe baza fundalului unui București cenușiu și a societății actuale, guvernată de anomie:

„Cine inventase vorba cu omul harnic care se scoală de dimineață nu locuise în București. Dimineața era perioada oamenilor nervoși, a anxioșilor sculați cu noaptea în cap și obligați să meargă spre platformele industriale de la marginea orașului. Sau a funcționarilor sictiriți și palizi de la munca de birou. Sau a miilor de indivizi plecați să golească blocuri cenușii de zeci de etaje ca să umple blocuri în nuanțele de crom ale geamurilor ce înveleau precum hainele de blană, cocotele urbane. Zgârie-nori, paralelipipede de business în care personalitățile erau șlefuite zi de zi până ce deveneau un singur fluviu uman, gri și uniform, ce se scurgea grotesc în fiecare dimineață într-o direcție și seara în cealaltă direcție.”

„Peste București se lăsase noaptea și, o dată cu ea, revenise ploaia. În unele cartiere iluminatul public căzuse și bezna părea mai neagră ca smoala iadului.”

„Mârlănia oamenilor politici era depășită doar de cea a odraslelor.”

    Cred că povestirea mea preferată este „Doamna Minculescu”, datorită modului în care îmbină drama cu umorul. Venit în vizită la o mătușă, inspectorul Danelescu se confruntă cu o crimă. Nu știu dacă este doar o impresie, dar sesizez un stil mai relaxat.

    Cel mai tare m-a tulburat „Scrisorile”, și asta în condițiile în care sunt obișnuită cu literatura polițistă. Să fie oare adevărate lucrurile sugerate acolo? Sau să fie pură ficțiune? V-am intrigat? Citiți cartea atunci!

Cartea este ușor de parcurs, prin stilul lejer și vocabularul simplu, colorat și întâlnit în viața de zi cu zi.

Citate:

„- Ce părere ai?

– O lichea.

Șeful dădu din cap afirmativ.

– Dă-l în mă-sa, nu despre el vorbeam, ce părere ai de fata găsită?”

„- E posibil, spuse inspectorul.

– Căcat, replică comisarul. Ascultă-mă pe mine: căcat!”

„Nu te lua după aparențe. Sunt niște mașini de ucis și o vor face cu suplețea unei pantere!”

„Nimic nu este mai amăgitor decât iluzia tinereții. Poate doar moartea, un concept prea abstract.”

„- Danelescule, cât suntem tineri, trecem nepăsători pe lângă oameni și locuri. Ne mințim că avem timp. Că avem când să le vizităm, când să ne vizităm, știi tu, vorbe și gânduri la care nu renunțăm. Ne amăgim că mai avem și mâine o zi, și peste un an suntem la fel. Apoi, deodată, pac! Vedem că nici nu suntem nemuritori și nici veșnic tineri.”

Despre autor:

Daniel Timariu este un autor de literatură S.F., publicând mai multe povestiri în revistele de profil. De curând a publicat două volume de povestiri: „Amețeli postlumice” (povestiri S.F.) și „Fete în roșu și alte povestiri polițiste” (genul polițist).Editura Tritonic

 Cartea Fete în roşu şi alte povestiri poliţiste de Daniel Timariu, a fost oferită pentru recenzie de Editura Tritonic. Cartea poate fi comandată de pe site-ul Editura TritonicPentru a fi la curent cu apariţiile şi reducerile de cărţi, puteţi urmări noutăţile editurii atât pe site, cât şi pe pagina de facebook

15 COMMENTS

  1. Pana acum nu am auzit de acest autor. Cartea prezentata nu ma incanta. De fapt genul mai bine spus :) . Multumesc oricum de recomandare :) .

  2. Frumoasa recenzie, chiar ai reusit sa-mi starnesti curiozitatea in legatura cu aceasta carte. Imi place genul, deci cred ca mi-ar placea povestirile acestea.

  3. Nu am mai auzit de carte pana acum, iar mie imi place literatura politista. :) Chiar acum mi-am consemnat-o pe lista. Multumesc si felicitari! ;)

  4. Nu am mai auzit de carte pana acum, iar mie imi place literatura politista. :) Chiar acum am consemnat-o pe lista. Multumesc si felicitari! ;)

  5. Această recenzie este o surpriză foartă plăcută. Așa cum se întâmplă de multe ori, în literatura polițistă, unele personaje sau întâmplări au la bază oameni și evenimente reale. Doamna Minculescu este o mătușă, mâna care servește cafea, fără să vorbească și fără să se arate, există, dar într-un alt loc, parcagiul are la bază o întâmplare personală. Cât despre cazuri… e suficient să spun că majoritatea sunt inspirate din cazuri relatate în presă. Mulțumesc mult, Sorina!

Leave a Reply